Ce lovitură! Antrenorul pe care Sepsi OSK vrea să-l aducă în locul lui Bernd Storck: ”Am discutat acum”
Covăsnenii au patru înfrângeri consecutive în SuperLiga României și au ajuns, în acest sens, pe locul 12. După opt etape scurse, Sepsi OSK și-a mai trecut în cont și două victorii, respectiv două egaluri, ajungând la opt puncte.
Ce lovitură! Antrenorul pe care Sepsi OSK vrea să-l aducă în locul lui Bernd Storck: ”Am discutat acum”
Laszlo Diosezgi a dezvăluit faptul că Toni Conceicao este pe lista sa de antrenori. Portughezul a antrenat ultima dată selecționata Camerunului în perioada septembrie 2019 - februarie 2022, timp în care a înregistrat 2.09 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de Transfermarkt.
”Sincer, Toni Conceicao e pe lista noastră. De numele lui am discutat chiar acum, vrem să aducem cât mai rapid un antrenor, dar nu vrem să greşim. În plus, avem nişte oameni vechi în staff pe care nu vrem să-i îndepărtăm.
Vrem să rămână şi în viitorul staff antrenorul de portari, preparatorul fizic, ştiu că va fi puţin mai greu să găsim un antrenor care să accepte, dar astea sunt regulile la noi”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit OrangeSport.
CFR Cluj, Penafiel, Nea Salamis, Al Faisaly, Olhanense, Moreirense, Braga B, Astra Ploiești, FC Brașov, Belenenses, Trofense, Vitoria Setubal, Estrela, Naval 1 de Maio sunt echipele pe care le-a mai antrenat Toni Conceicao.
Sepsi OSK, în perioada de mercato
Veniri - Mihajlo Neskovic (FK Vozdovac / 150.000 de euro), Szilard Gyenge (Csikszereda / 100.000 de euro), Dimitri Oberlin (Adanaspor / gratis), Nir Bardea (FK Sabail / gratis), Sota Mino (Hermannstadt / gratis), Michael Breij (Cambuur / gratis), David Siger (Fehervar / gratis), Stefan Hajdin (Zeleznicat Pancevo / gratis), Marcelo Freitas (UTA Arad / gratis), Marius Coman (Corvinul Hunedoara / gratis), Marian Drăghiceanu (CSM Reșița / gratis)
Reveniri după împrumuturi - Ion Gheorghe (Stal Mielec), Vitalie Damașcan (Stade-Lausanne), Krisztian Dobozi (Kazincbarcika), Akos Nistor (Csikszereda), Rajmund Niczuly (CSM Focșani)
Plecări - Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.3 milioane de euro), Mihai Bălașa (FCV Farul / gratis), Pavol Safranko (Sabah FK / gratis), Adnan Aganovic (Unirea Slobozia / gratis), Vitalie Damașcan (Petah Tikva / gratis), Ion Gheorghe (FC Buzău / gratis), Mario Rondon (Coimbra / gratis), Jonathan Rodriguez, Roland Varga (contracte încheiate), Andres Dumitrescu (Slavia Praga / împrumut expirat), Denis Rența (CSM Focșani / împrumutat)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News