VIDEO EXCLUSIV "Ce mai vrei de la el?". Singura achiziție de la FCSB de care Gigi Becali este mulțumit după transferurile din vară 

FCSB s-a impus cu 3-2 în meciul de pe teren propriu, cu FC Argeș, din etapa a 12-a din Superliga. 

Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", Gigi Becali a analizat evoluția jucătorilor din meciul cu FC Argeș, vorbind la superlativ despre Andrea Compagno, atacantul care a marcat de două ori.

"Omul aleargă 13 km. Ce mai vrei de la el? Mai inventează și goluri. E a câștigat meciul, e bătăios. Sunt super mulțumit de Compagno. Pune-l pe Ianis Stoica, să vezi dacă vine el în spate. Compară câți km a alergat Stoica și câți a alergat Compagno. Fotbalul înseamnă muncă, dar și suferință. Să te ardă plămânul și să mai tragi de tine. Cum suferă Olaru, acceptă suferința, n-ai ce să-i spui în privința asta", a declarat patronul lui FCSB la PRO ARENA

FCSB a învins pe FC Argeș, scor 3-2

FC Argeş a fost echipa care a deschis scorul, prin Andreias Calcan (minutul 5), cu un şut sub transversală. FCSB a egalat repede (minutul 11), prin Andrea Compagno, care a trecut uşor de Alin Dobrosavlevici şi l-a învins pe portarul Cătălin Straton.

Vicecampioana României a preluat conducerea în minutul 64, când Andrea Compagno a înscris din penalty, după ce Andreias Calcan. 

Echipa antrenată de Andrei Prepeliţă a mai marcat o dată, prin camerunezul Arnold Garita (minutul 79), cu o execuţie superbă, din unghi, în vinclul porţii lui Ştefan Târnovanu.

Andrei Cordea a adus victoria formaţiei antrenate de Nicolae Dică, prin golul marcat în minutul 87, din centrarea lui Alexandru Pantea.

FCSB venea după patru meciuri fără victorie în campionat (2 egaluri, 2 eşecuri), în timp ce FC Argeş nu a mai câştigat de cinci etape, aceasta fiind a patra înfrângere consecutivă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!