Ce notă a luat Rareș Pop la Bacalaureat, după ce Mircea Rednic a spus că nu l-a mai lăsat la școală
Rareș Pop (19 ani), fotbalistul cumpărat de Rapid de la UTA Arad, a susținut în această vară examenul de Bacalaureat.
Rareș Pop este unul dintre tinerii fotbaliști care s-au remarcat în sezonul precedent de Liga 1. A strâns 38 de meciuri, a marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive, fiind o piesă importantă din angrenajul echipei lui Mircea Rednic.
Rareș Pop, notă de peste 9 la Bacalaureat
Rapid l-a achiziționat pe Rareș Pop încă din februarie, pentru 700.000 de euro, însă tânărul fotbalist a fost lăsat la UTA până la finalul sezonului. Fotbalistul și-a dorit foarte mult să încheie liceul pe care l-a început în Arad.
"Rareș Pop e un jucător cerebral, dat fiind faptul că și de școală își vede, are note foarte bune, vrea să termine la un liceu destul de pretențios din Arad. Vrea să termine liceul, să ia BAC-ul. Până acum, reușește să le împace pe amândouă foarte bine. Dispune de un talent imens, iar ceea ce îl ajută foarte mult la ora actuală este că vrea să joace și o face cu o plăcere deosebită", spunea Attila Brosovszky, managerul general de la UTA Arad, pentru Sport.ro, în martie 2023.
Rareș Pop nu a participat la cantonamentele Rapidului din această vară tocmai pentru a putea susține examenul de Bacalaureat. Noul fotbalist al giuleștenilor a promovat examenul cu notă de peste 9, după cum a anunțat clubul, luni.
"Bun și la fotbal, și la școală! Rareș Pop a luat examenul de Bacalaureat cu o notă mare, peste 9, iar de astăzi s-a alăturat lotului nostru, intrând în programul de antrenamente.
Rapid va întâlni sâmbătă fosta echipa a lui Rareș, UTA Arad, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga României!", a anunțat Rapid.
- Rareș Pop a absolvit Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad, profilul matematică-informatică.
Mircea Rednic: "Nu l-am mai lăsat pe Rareș Pop să meargă la școală. Gata, ajunge!"
În luna decembrie a anului trecut, Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, spunea că Rareș Pop mai întârzie la antrenamente pentru a merge la cursuri.
"Nu l-am mai lăsat să meargă la școală. Vorbesc serios. El din cauza asta cam lipsește la antrenamente. Și i-am zis: 'Băi, gata, ajunge!'. Bine, am profitat că au avut vacanță. Mai întârzie și mi se pare normal", declara Mircea Rednic, la Fanatik.
Rareș Pop, în 2023: "Exclus să plec din Arad înainte să termin liceul"
În aprilie 2023, Rareș Pop anunța că este exclus să plece din Arad până la terminarea liceului, iar tânărul fotbalist s-a ținut de curând.
"Nu am primit absolut niciun semnal în legătură cu vreo echipă interesată de mine, momentan sunt jucătorul UTA-ei și dau totul pentru acest club. În momentul de față mă bucur cât pot de mult de acest sport minunat. Nu se pune problema să plec din Arad înainte să termin liceul, sub nicio formă", declara Rareș Pop, în urmă cu mai bine de un an.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News