”Briliantul” revine, astfel, în fotbalul românesc după ce s-a despărțit de CFR Cluj în urmă cu opt luni, în urma unui eșec usturător în Cupa României cu Corvinul Hunedoara (0-4), care a și câștigat competiția în cele din urmă.
Adrian Mutu preia ”lupii galbeni” de pe locul șase. Petrolul Ploiești a însemnat după 21 de etape 31 de puncte și a înregistrat șapte victorii, la care s-au adăugat 10 rezultate de egalitate, dar și patru înfrângeri.
Ce obiectiv are Adrian Mutu la Petrolul Ploiești
Claudiu Tudor, președintele echipei de pe ”Ilie Oană”, a evidențiat faptul că obeictivul este play-off-ul și că echipa va da totul pentru a reuși să obțină accederea în faza respectivă a competiției.
”Ne-am apucat de treabă. Avem tot ce ne trebuie. Nu, echipa e în vacanță. Și el este în vacanță. Echipa pleacă pe 3 în Turcia și Adi va veni acolo. Obiectivul nostru intern, al vestiarului, este play-off-ul.
Este greu să pui presiune pe jucători și să le ceri mai mult decât clubul le poate oferi.
Vom da totul pentru a ne bate la play-off și pentru suporterii noștri care fac lucruri speciale. Discuția noastră a fost locurile 6-8”, a spus Cluadiu Tudor, potrivit digisport.