Ce obiectiv și-a propus Andrei Prepeliță, după ce a promovat-o pe Gloria Buzău în Liga 1
Gloria Buzău a terminat pe locul patru cu 51 de puncte eșalonul secund, dar a beneficiat de faptul că Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au primit licența de Liga 1 și s-a putut alătura Unirii Slobiziei în accederea în prima ligă.
Ce obiectiv și-a propus Andrei Prepeliță, după ce a promovat-o pe Gloria Buzău în Liga 1
La aproape o lună după ce s-a încheiat sezonul din divizia secundă, Andrei Prepeliță a mărturisit că a participat la o ședință alături de conducerea clubului din Crâng și că obiectivul este menținerea în primul eșalon.
Totuși, tehnicianul a susținut că va încerca să câștige fiecare confruntare din Liga 1.
”Da, am participat la o ședință cu conducerea și am căzut de acord că, pentru primul an, e bine să facem o echipă bună și să ne menținem în Liga 1. Asta nu înseamnă că nu țintim mai sus! Am mai fost în astfel de situații, când mi se oferă un culoar favorabil, profit.
Dar nu trebuie să punem presiune, ne dorim în primul rând să rămânem în Liga 1. Noi plecăm de la un obiectiv, dar încercăm să câștigăm tot timpul următorul meci”, a spus Andrei Prepeliță, potrivit iamsport.ro.
Ce spunea Prepeliță după ce a obținut promovarea istorică la Buzău
”O promovare istorică, să spun. Având în vedere că Gloria nu a mai fost de 15 ani în Liga 1. Ne-am asumat acest obiectiv de la începutul campionatului. Cred că am fost printre puținele echipe care, declarativ, ne-am asumat această povară. A cântărit greu. Presiune pe jucători. Dar, era clar că dacă am coborât de la Liga 1, la Liga 2, nu-mi doresc decât să revin cât mai repede în primul eșalon.
Cu bune și cu rele a fost sezonul ăsta. Meciuri bune, altele mai puțin bune. Nu am avut un lot în momentul în care am preluat echipa și a trebuit să facem o echipă nouă. Pe fugă. Au fost și decizii bune, și decizii mai puțin inspirate.
Trebuie să fim realiști. Eu cunosc foarte bine Liga 1. Din 25 de sezoane, și ca antrenor, și ca jucător, 23 sunt acolo. Trebuie să formăm o echipă bună împreună cu jucătorii pe care-i avem. Mai aducem ceva jucători, care să aducă un plus. Facem o pregătire bună și să fim o echipă care să se poată bată pentru orice punct.
(n.r. Rămâneți la FC Buzău și la anul?) Da. Am ales să vin în Liga 2, neavând licența PRO... Au fost toate acele probleme cu licențele. Eram sătul. Am avut o discuție în vară cu două echipe din Liga 1, dar am ales să vin la Liga 2 și să urc în Liga 1 și să beneficiez de acea derogare care se dă antrenorilor care promovează”, a spus Andrei Prepeliță pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News