Ce se întâmplă cu Andrei Cordea, jucătorul lui FCSB dorit de Legia. Anunțul lui Gigi Becali

Ce se întâmplă cu Andrei Cordea, jucătorul lui FCSB dorit de Legia. Anunțul lui Gigi Becali Superliga

Gigi Becali a anunțat că Legia Varșovia este interesată de transferul lui Andrei Cordea.

FCSB s-a despărțit în această vară de nouă jucători, ultimul fiind Valentin Gheorghe, împrumutat cu opțiune de transfer definitiv la Umraniyespor, formație din Turcia, iar pe lista plecărilor poate fi trecut în curând și Andrei Cordea.

Ce se întâmplă cu Andrei Cordea, jucătorul lui FCSB ofertat de Legia Varșovia

După un prim sezon la FCSB în care a fost unul dintre jucătorii importanți ai echipei, cu 6 goluri și 5 pase decisive în 41 de meciuri jucate, Cordea le-a atras atenția polonezilor de la Legia Varșovia, care s-au interesat de serviciile extremei dreapta.

Gigi Becali a confirmat interesul Legiei pentru Cordea, însă spune că solicită în schimbul fotbalistului suma de trei milioane de euro.

"Da, mi-au zis că-l vor, dar le-am cerut trei milioane. Dacă-l vreți, dați trei milioane", a spus Gigi Becali, pentru Digisport.

Andrei Cordea a sosit la FCSB în vara anului trecut, de la Academica Clinceni, pentru doar 50.000 de euro. Anul trecut, extrema a debutat și la naționala României, jucând în meciurile cu Liechtenstein (2-0) și Macedonia de Nord (0-0), contând pentru preliminariile CM 2022.

Legia Varșovia, de 15 ori campioană a Poloniei, a încheiat un sezon slab în campionatul intern, pe locul 10 în Ekstraklasa.

VIDEO Ionuț Nedelcearu nu vrea să se transfere la FCSB

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!