EXCLUSIV Ce se întâmplă cu Hervin Ongenda, la o lună și jumătate după revenirea la FC Botoșani: ”E împăcat cu ideea”

Ce se întâmplă cu Hervin Ongenda, la o lună și jumătate după revenirea la FC Botoșani: ”E împăcat cu ideea” Superliga

Liber de contract de mai bine de un an, Hervin Ongenda (29 de ani) s-a întors la FC Botoșani în luna septembrie.

Valeriu Iftime, finanțatorul echipei din Moldova, a anunțat că s-a implicat personal în revenirea mijlocașului francez la echipa sa, cu acceptul antrenorului Liviu Ciobotariu.

Ongenda ar putea rămâne la Botoșani pentru cel mult două sezoane, după care ar putea să prinde un alt contract, mai bun, în străinătate, spune Iftime în dialog cu Sport.ro.

Valeriu Iftime: ”Adaptarea lui aici e foarte grea”

Pentru mijlocașul francez este al treilea ”mandat” la FC Botoșani. A mai jucat pentru echipa lui Valeriu Iftime între 2018 și 2020, respectiv 2020 și 2022.

„M-am implicat mult de tot! Eu l-am adus, eu am crezut în el. Nu l-am adus că am vrut eu, l-am adus că am vrut eu dar a vrut și Liviu (n.r. - Ciobotariu). Dacă n-ar fi vrut, nu-l aduceam. 

Adaptarea lui aici e foarte grea, dar el știe și cumva e foarte, foarte schimbat la nivel de comportament și de a accepta zona asta. Pare că e împăcat cu ideea că poate face performanță un an sau doi la Botoșani, după care să prindă un alt contract”, a spus Iftime, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Despre Hervin Ongenda

Crescut la juniorii lui PSG, francezul a debutat pentru echipa mare a parizienilor în 2012, bifând 11 meciuri pentru fosta formație a lui Messi și Neymar, pentru care a și înscris o dată, într-un meci cu Lorient.

În 2015, a jucat în toate meciurile parizienilor din International Champions Cup, contra lui Manchester Utd, Chelsea, Fiorentina și Benfica.

Ulterior, Ongenda a fost împrumutat la Bastia, iar în 2017 a fost transferat la Zwolle. După un sezon în Olanda a ajuns în Spania, la Real Murcia, pentru ca apoi să se transfere în România, la FC Botoșani. La clubul din Moldova a evoluat un an și jumătate, fiind apoi luat de Chievo, în Serie B, unde a jucat numai trei meciuri de campionat.

În 2020, s-a reîntors la FC Botoșani, iar de la începutului anului trecut a ajuns la Apollon Limassol, formație cu care a luat campionatul în Cipru, dar și Supercupa Ciprului.

În jumătate de an la Rapid, în perioada februarie – iulie 2023, Ongenda a prins doar patru meciuri și nu a marcat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!