Cea mai dură reacție, după Unirea Slobozia - Petrolul 1-2: "Am făcut un joc execrabil!"

Unirea Slobozia Paul Papp Petrolul Ploiesti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 August 2024, 21:25
Data actualizarii: Vineri 16 August 2024, 21:26

Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești s-a terminat 1-2.

Cele două echipe și-au dat întâlnire vineri, 16 august, pe stadionul din Clinceni, în cadrul etapei #6 din Superliga României.

Scorul a fost deschis de ialomițeni în minutul 29 de către Jordan Gele. Egalarea avea să vină chiar înainte de sfârșitul primei reprize, în minutul 39, prin Rădulescu. Tabela a fost fixată de către Tudorie, în minutul 77.

Petrolul a câștigat, dar echipa e nemulțumită: "Am făcut un joc execrabil!"

La sfârșitul celor 90 de minute, Paul Papp, veteranul fotbalului autohton, a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Fundașul în vârstă de 34 de ani s-a declarat bucuros de victorie și a recunoscut calitatea jocului băieților lui Adrian Mihalcea, dar ceva l-a nemulțumit: jocul colegilor săi în ultima parte a meciului.

„A fost un meci împotriva unei echipe bune, care și-a arătat valoarea în primele etape. Să nu uităm că a bătut la Farul, 3 puncte importante împotriva unei contracandidate de-a noastră la retrogradare, pentru că toată lumea zice așa. Dar nu, nu cred că suntem acolo. Nu ne gândim la play-off, ne gândim la fiecare meci și la ce o să iasă.

(n.r - despre cartoșul roșu) Ne-am șicanat amândoi. Eu, ca fundaș central, trebuie să îmi controlez atacantul, să am o mână pe el ca să pot lua distanța necesară pentru a interveni. Am pus mâna, el a dat o dată, am mai pus o dată mâna, m-am apropiat de el și m-a lovit. Eu cred că e indiscutabil acest cartonaș roșu; niciodată nu am dat cu cotul și nu am fost un jucător care să lovească în figură. Cred că e meritat. Mă bucur că am luat cele 3 puncte, chiar dacă am făcut un joc slab. După 2-1, am făcut un joc execrabil, nu am mai ținut de minge, ne-am văzut cu sacii în căruță. Trebuie să tragem o învățătură din asta. Puteam să pierdem cele 3 puncte. Suntem o echipă de băieți muncitori și vom vedea ce va ieși la final. Eu sper să ne salvăm de la retrogradare.

Eu îi las pe conducători să vorbească; treaba noastră e să jucăm fotbal și cam atât”, a declarat Paul Papp, după meci.

Clasamentul Superligii României

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!