Cei 7 magnifici care au facut ca Steaua sa bata toate recordurile! Ei sunt oamenii carora suporterii le spun "Jos palaria!"
Steaua se bate cu bulgarii de la TSKA pentru a obtine a opta calificare consecutiva in Europa
Steaua - TSKA Sofia, joi 20:30 IN DIRECT la PRO TV si pe www.sport.ro si m.sport.ro
7 calificari consecutive in Europa! Acesta este recordul pe care a reusit sa il stabileasca Steaua din 2004 pana acum.
Chiar daca atmosfera din Ghencea nu a fost intotdeauna potrivita pentru performanta, echipa si-a respectat blazonul si s-a plimbat de fiecare data cu capul sus prin Europa.
Faptul ca in fiecare an, Steaua si-a inceput sezonul cu un cate un antrenor diferit, vorbeste despre lipsa unui echilibru solid, insa chiar si asa, rezultatele raman.
Cei 7 MAGNIFICI care au tinut Steaua in viata in ultimii 7 ani:
►2004: ZENGA - Steaua isi incepea aventura europeana cu TSKA Sofia, in primul tur al Cupei UEFA. Walter Zenga obtinea atunci calificarea dupa 2-1 la Bucuresti si 2-2 la Sofia;
►2005: PROTASOV - Era inceputul unei perioade de vis, de care orice suporter al Stelei isi aduce aminte cu placere. In primul tur al Cupei UEFA, Steaua trecea de norvegienii de la Valerenga, cu scorul de 6-1 la general. (3-1 acasa, 3-0 in deplasare);
►2006: OLAROIU - Steaua isi traia deja visul Ligii Campionilor. Dupa o pauza de 10 ani, pe Ghencea rasuna din nou cel mai frumos imn din fotbal. Steaua o elimina pe Standard Liege, dupa un egal in deplasare, scor 2-2 si o victorie uriasa acasa, 2-1. Vali Badea devenea Zeu, iar Piata Universitatii rasuna de cantece din Peluzele Stelei;
►2007: HAGI - Regele revenea acasa, si obtinea o noua calificare in grupele Ligii Campionilor. Dupa ce au trecut de polonezii de la Zaglebie Lubin (1-0 in deplasare, 2-1 acasa), stelistii dadeau peste Bate Borisov, o echipa incomoda care i-a dat ceva emotii lui Gica Hagi (2-2 in Belarus, 2-0 in Romania);
►2008: LACATUS - Steaua incepea sezonul cu o noua legenda a clubului pe banca si obtinea a treia calificare consecutiva in grupele Ligii. 2-2 la Istanbul si 1-0 la Bucuresti, au fost scorurile care i-au adus Stelei calificarea in fata turcilor de la Galatasaray;
►2009: BERGODI - Italianul venea cu o noua mentalitate, aceea de a reconstrui echipa cu jucatori tineri, insa ideea nu era chiar pe placul lui Becali. Totusi, pana sa fie demis, Bergodi a reusit sa califice echipa in grupele Europa League, dupa ce i-a eliminat pe ungurii de la Ujpest (2-0 la Bucuresti, 2-1 la Budapesta), pe scotienii de la Motherwell (3-0 acasa, 3-1 in deplasare) si pe irlandezii de la St. Patrick's (3-0 acasa, 1-2 in deplasare);
►2010: ILIE DUMITRESCU - Steaua trebuia sa treaca de Grasshopper pentru a ajunge din nou in grupele Europa League, iar Ilie Dumitrescu se gandea la un singur lucru: sa subordoneze adversarul! Elvetienii nu au fost chiar subordonati, insa sclipirile lui Tatarusanu au adus o calificare chinuita (1-0 la Bucuresti, 0-1 la Zurich / 4-3 d.p);
Dupa sapte sezoane europene in care Steaua s-a descurcat onorabil, LEVY este in fata unui moment crucial. Dubla cu TSKA Sofia este, probabil, punctul cheie al sezonului.
Steaua - TSKA Sofia, joi 20:30 IN DIRECT la PRO TV si pe www.sport.ro si m.sport.ro
Sursa foto: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News