Celula ISIS care a atacat Paris si Bruxelles "a ordonat ATENTATE TERORISTE si la Euro 2016!"
Ziarul Liberation din Franta face astazi dezvaluiri cutremuratoare.
Atentatele teroriste din Bruxelles si Paris care au socat Europa se puteau muta si la Euro 2016, scriu francezii de la Liberation.
Mohamed Abrini, teroristul de 31 de ani prins de politie in urma cu o saptamana, a marturisit ca Euro 2016 era o tinta majora pentru celula ISIS care a organizat atentatele din Europa.
"Daca ceea ce a marturisit Abrini este corect, ne confirma ca Belgia e o baza operationala care trebuie monitorizata cu si mai mare atentie. De 10 ani reteaua jihadista se intalnea acolo"
Abrini, un belgian cu origini marocane, a fost arestat vineri dupa 5 luni in care a fost cautat de autoritati in urma atentatelor din Paris, soldate cu 130 de morti.
Acesta s-a dovedit a fi si "barbatul cu palarie" surprins de camerele video din aeroportul din Bruxelles in ziua atentatului care a ucis 32 de persoane.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News