După incidentele din trecut de la precedentele întâlniri dintre cele două echipe, atât FRF, cât și FFK și-au luat măsuri de precauție.

Federația de Fotbal din Kosovo le-a cerut fanilor kosovari să respecte toate instrucțiunile autorităților române

Federația Română de Fotbal le-a cerut suporterilor români să nu afișeze mesaje provocatoare și să nu aibă scandări xenofobe la adresa kosovarilor. Și selecționerul Mircea Lucescu a avut un mesaj asemănător pentru suporterii tricolorilor.

Totodată, un îndemn la pace a fost făcut și din partea FFK (n.r. Federația de Fotbal din Kosovo), printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, în care le-a cerut fanilor să urmeze toate instrucțiunile organizatorilor și ale autorităților române. 

Anunț pentru fanii kosovari pentru meciul România – Kosovo

Federația de Fotbal din Kosovo informează toți fanii care au achiziționat bilete pentru meciul România – Kosovo că a fost stabilit punctul de întâlnire de unde va începe deplasarea către stadion.

Întâlnirea va avea loc pe strada Maior Coravu, la ora 20:30, acolo de unde fanii se vor îndrepta în mod organizat, escortați de forțele de ordine, către stadion pentru meciul care începe la 21:45.

Pentru siguranța și bunăstarea suporterilor, FFK le cere fanilor să se supună instrucțiunilor oferite de către organizatori și de către autorități”, a transmis Federație de Fotbal din Kosovo.