CFR a refuzat arbitri straini cu Timisoara, Iancu ataca: "Sunt aroganti, sfideaza pe toata lumea"
Marian Iancu i-a atacat pe oficialii CFR-ului care au refuzat brigada straina la partida directa din etapa a 11-a.
Kadlec: "Castigam cu 2-1 meciul cu CFR Cluj!"
"Motivul invocat de CFR Cluj vine sa sustina si sa intareasca un interes parsiv, comentat si analizat de toti specialistii in fotbal si nu doar de ei. Se naste intrebarea: in beneficiul cui sunt consecventi domnii de la CFR Cluj? Al arbitrilor platiti din baremul obligatoriu pentru prestatiile lor proaste sau interesate, ca apoi, in baza principiului invocat, pentru care au militat si au votat in Comitetul Executiv acestia sa fie mai «maleabili» cand fluiera un meci al clujenilor? Sau pentru ca CCA sa se vada obligata a fi solidara cu interesele lor ca rasplata pentru atasamentul fata de cauza arbitrajului romanesc? Ambele variante si, din nefericire, nu numai, pot fi raspunsuri corecte. In nesimtirea ei, aceasta situatie complica normalitatea in care ar trebui sa se desfasoare meciul de la Cluj, in sensul in care oficialii acestui club devin responsabili in fata opiniei publice, iubitoare de fair-play, corectitudine, echidistanta si sanse egale in orice competitie sportiva si mai ales in fotbal. Am fi imbecili sa credem ca acest lucru ii apasa. Nu ar fi pentru prima oara cand, aroganti, ar sfida pe toata lumea, gandind, in oprobriul public, ca scopul scuza mijloacele. Traim periculos un episod relativ recent consumat din care am iesit sifonati, dar verticali. Am avut dreptate in acea finala a Cupei Romaniei si ne-am fi dorit sa nu se mai intample niciodata. Ne-am inselat sau poate intre timp domniile lor s-au vindecat. Vom vedea. Presedintele Muresan, prin pozitia in Comitetul Executiv cu certitudine pe noi, cei de la FC Timisoara, nu ne reprezinta, si, sincer, ma intreb: oare pe cine? Un lucru e sigur: pe ei, pe...", se arata in comunicatul postat pe site-ul oficial al Timisoarei.
Conducerea CFR-ului a remis o adresa catre Timisoara in care anunta ca refuza arbitri straini”
“Domnule director executiv, clubul nostru va aduce la cunostiinta faptul ca fiind consecventi principiului ca aducerea de arbitri straini in Liga I nu este benefica, in acest sens facand si un demers catre Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, sustinut de inca 12 cluburi. In consecinta nu suntem de acord cu aducerea brigazilor de arbitri straini la partida ce se va disputa intre echipele CFR Cluj si FC Timisoara si nici la o alta partida pe care clubul nostru o va disputa", se arata in adresa semnata de presedintele Iuliu Muresan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News