OFICIAL CFR Cluj a împrumutat un atacant chiar înainte de debutul în Conference League din acest sezon!
Gruparea ardeleană va evolua cu Neman Grodno în preliminariile cupelor europene.
Chiar înainte de meciul cu Neman Grodno din turul 2 preliminar din Conference League, debutul european din acest sezon al lui CFR Cluj, ardelenii l-au împrumutat pe atacantul malian Moussa Samake.
”O nouă achiziție a clubului nostru: Moussa-Tiefing SAMAKE!
Atacant, originar din Mali, în vârstă de 19 ani
Împrumutat, pe timp de un an, de la echipa CFR Cluj!
Bine ai venit şi mult succes! Welcome and good luck!”, a anunțat divizionara secundă CSM Reșița pe pagina oficială de Facebook.
Samake a debutat deja la noua sa echipă în amicalul cu saudiții de la Damac FC, disputat la Gornja Radgona (Slovenia) și pierdut cu 2-3.
Vârful din Mali a semnat cu CFR Cluj în vara lui 2023.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News