CFR Cluj confirmă transferul! Cât plătesc ardelenii pentru noul atacant + anunț despre Louis Munteanu

CFR Cluj confirmă transferul! Cât plătesc ardelenii pentru noul atacant + anunț despre Louis Munteanu Superliga

CFR Cluj a anunțat până acum 10 transferuri în această vară, însă fosta campioană nu se oprește.

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a confirmat că Virgiliu Postolachi (24 de ani) este foarte aproape de a semna cu formația din Gruia. Potrivit presei franceze, CFR ar urma să plătească 200.000 de euro clubului Grenoble pentru achiziționarea internaționalului moldovean.

CFR Cluj confirmă transferul lui Virgiliu Postolachi. Ce spune Cristi Balaj despre Louis Munteanu

Crescut la Paris Saint-Germain, Postolachi a mai jucat la Lille B, Mouscron și Vendsyssel, iar în 2022 a ajuns în premieră în România, la UTA Arad. A înscris 14 goluri în 46 de partide, iar arădenii l-au vândut după doar un an la Grenoble, pentru 300.000 de euro.

"Cu Postolachi sunt șanse să îl vedeți curând pe terenul echipei noastre", a spus Cristi Balaj, la Digisport.

  • La Grenoble, Postolachi a marcat 4 goluri în 33 de apariții pentru clubul din liga secundă franceză.

În ceea ce privește posibilul transfer al lui Louis Munteanu, unul anunțat de patronul Neluțu Varga, Cristi Balaj lasă de înțeles că mutarea este momentan în stand-by.

"Louis Munteanu? Când finanțatorul echipei a vorbit despre transferul lui la CFR Cluj, a avut argumente solide și n-avem de ce să nu-l credem, mai ales că noi am purtat un dialog în acest sens. E dorința lui, a lui Dan Petrescu și ne bucurăm pentru efortul depus de finanțator", a mai spus Balaj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!