CFR Cluj - FC Voluntari 3-1 | Start perfect în play-off pentru echipa lui Petrescu! Liderul din Liga 1 mărește distanța de FCSB

CFR Cluj - FC Voluntari 3-1 | Start perfect în play-off pentru echipa lui Petrescu! Liderul din Liga 1 mărește distanța de FCSB Superliga

CFR Cluj s-a impus fără probleme în meciul cu FC Voluntari!

CFR Cluj 3-1 FC Voluntari 

Campioana en-titre a început perfect play-off-ul Ligii 1. După o primă repriză fără goluri, cu o ocazie mare în dreptul lui Susic, CFR a deschis scorul prin Debeljuh, în minutul 49. Oaspeții au egalat, prin Costin, după o gafă a lui Susic, în minutul 71. 

Șapte minute a durat bucuria ilfovenilor. Deac și-a dus echipa în avantaj, cu o super-execuție, de la marginea careului, în minutul 78, iar Petrila a închis tabela de marcaj în minutul 82, după o pasă bună a lui Omrani. 

În urma victoriei, CFR Cluj s-a distanțat la 10 puncte de FCSB, care se întâlnește cu Farul în această etapă, luni, de la 21:00!


FINAL!

Min. 82: GOOOOOL CFR! Omrani îi pasează perfect lui Petrila, care se demarcă fără probleme și îl învinge pe Popa cu o execuție pe jos. 

Min. 78: GOOOOL CFR! Susic îi pasează lui Deac, aflat la marginea careului, fotbalistul profită de poziția avansată a portarului, dar și de faptul că nu este marcat și șutează puternic, trimițând spre vinclu, direct în plasă!

Min. 71: GOOOOOL VOLUNTARI! Susic respinge greșit balonul, Costin profită de gafă, preia balonul și îl învinge pe Hindrich!

Min. 50: GOOOOOL CFR! Petrila pătrunde în careu, șutează spre poartă, Debeljuh apare perfect și trimite în poartă!

Min. 46: A început meciul!

PAUZĂ

Min. 35: OCAZIE CFR! Păun îi trimite perfect lui Susic în careu, fotbalistul șutează însă pe lângă poartă. 

Min. 22: OCAZIE VOLUNTARI! Centrare în careul ardelenilor, balonul ajunge la Marcelo Lopes, care șutează direct, dar trimite în plasa laterală. 

Min. 15: Ardelenii sunt periculoși în careul oaspeților! Debeljuh primește de la un coechipier, dar Droppa este atent și reușește să respingă balonul. 

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start: 

CFR Cluj: Hindrich - Cr. Manea, Yuri Matias, Burcă - Susic, Bordeianu, Boateng, Deac, Camora - Debeljuh, A. Păun
Rezerve: Sava, Fl. Ștefan, Dimitrov, Sigurjonsson, Chipciu, Neguț, Petrila, Omrani, Dugandzic

FC Voluntari: M. Popa - Ricardinho, Tamaș, Armaș - I. Gheorghe, V. Rață. Droppa, Helder Tavares, Briceag - M. Lopes, Nemec
Rezerve: Râmniceanu, Achim, Andres, Al. Vlad, Golan, C. Costin, Tehe, Merloi


CFR Cluj pornește în cursa spre al cincilea titlu consecutiv, iar în prima etapă din playoff campioana României se duelează cu FC Voluntari, marea surpiză ajunsă la ”masa bogaților”.

Aflați la un avans de șapte puncte față de FCSB, ocupanta locului doi, ardelenii vor să păstreze acest avantaj după prima etapă din playoff. Astfel, elevii lui Dan Petrescu sunt obligați să se impună, pentru a fi liniștiți înaintea duelului dintre FCSB și Farul.

Echipe probabile

CFR Cluj: Hindrich - Manea, Burcă, Dimitrov, Camora - Boateng, Sigurjonsson, Bordeianu - Deac, Omrani, Petrilă

FC Voluntari: Popa - Tamaș, Armaș, Ricardinho - Fulop, Rață, Droppa, Tavares - Budescu, Nemec, Gheorghe

Statistica meciurilor directe

Clujenii sunt singurii neînvinşi pe teren propriu în acest sezon, palmaresul CFR-ului acasă cuprinzând 13 victorii şi două remize.

Elevii lui Dan Petrescu au cele mai multe meciuri cu gol marcat dintre toate competitoarele, 27 de jocuri, dar şi cele mai multe partide fără gol încasat, 18.

19 februarie 2022, FC Voluntari - Sepsi OSK 3-1 a fost unicul succes izbutit de ilfoveni în precedentele șapte runde, interval în care au mai înregistrat trei rezultate de egalitate şi trei partide pierdute.

CFR şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 16 ori în principala competiţie internă, de 12 ori s-au impus clujenii, de două ori au câştigat oaspeţii din această rundă, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

  • Prima dispută a avut loc pe 31 iulie 2015, pe arena „Dr. C-tin Rădulescu", unde gazdele s-au impus cu 2-0.
  • Ultimul succes bifat de ilfoveni: 17 decembrie 2016, FC Voluntari - CFR Cluj 2-1. Au urmat nouă victorii consecutive ale ardelenilor şi o remiză.
  • Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 2 martie 2022, FC Voluntari - CFR Cluj 0-1, gol înscris de Andrei Burcă.

Partida va fi şi o confruntare între doi foşti colegi la naţionala României între anii 1997 şi 2000, când au participat împreună la două turnee finale, CM 1998 şi CE 2000. Ca antrenori, aceştia au mai fost adversari de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Dan Petrescu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!