Neluțu Varga, acționarul majoritar de la CFR Cluj, l-a reconfirmat în funcție pe Dan Petrescu și i-a fixat ca obiectiv câștigarea titlului după doi ani de așteptare.
Pentru asta, antrenorul are nevoie de ”întăriri” în această fereastră de mercato, iar șefii clubului sunt aproape de a-i aduce un atacant din Superligă. Este vorba despre Stipe Juric (26 de ani), care și-a reziliat înțelegerea cu Oțelul Galați.
Stipe Juric, aproape de CFR Cluj
Cele două părți se află în negocieri avansate și ar fi doar o chestiune de timp până când contractul va fi semnat, iar bosniacul va fi anunțat ca noul jucător al ardelenilor, scrie Fanatik.ro.
Juric și-a reziliat contractul cu Oțelul Galați la începutul acestui an, pe 4 ianuarie, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul de pe malul Dunării.
Bosniacul a ajuns în România la începutul acestui sezon, după ce Oțelul l-a transferat din Polonia, de la LKS Lodz, acolo unde a evoluat timp de trei ani. În țara sa natală, Juric a mai jucat pentr Siroki Brijeg.
În prima jumătate de sezon, Juric a reușit să impresioneze sub comanda lui Dorinel Munteanu. În 23 de partide disputate în Superligă și Cupa României a reușit să marcheze de cinci ori, fiind unul dintre cei mai buni marcatori ai gălățenilor.
CFR Cluj, pe locul cinci în Superliga României
Deși a încheiat prima parte a sezonului pe locul cinci în Superligă, CFR Cluj este la doar două puncte de Universitatea Cluj, liderul campionatului.
În primul meci oficial din 2025, CFR Cluj va avea parte de un test dificil. Va juca în deplasare pe terenul penultimei clasate FC Botoșani, echipă preluată recent de Leo Grozavu.