CFR Cluj, la un pas de o nouă lovitură pe piața transferurilor! Un atacant crescut de Benfica vine în Gruia
Atacantul dorit de campioana CFR a ajuns la Cluj și urmează ca zilele acestea să semneze contractul, după ce va efectua vizita mecicală.
Ze Gomes (23 de ani), un atacant central crescut de Benfica, a ajuns la Cluj, potrivit gsp.ro, acolo unde urmează se evectueze vizita medicală înainte de a semna un contract cu CFR.
Portughezul născut un Guineea-Bissau a jucat ultima dată la Seregno, în Serie D, a patra ligă din Italia.
CFR Cluj încearcă prin această mutare să umple golul lăsat în atacul echipei de accidentarea lui Gabriel Debeljuh în meicul cu Șahtior Soligorsk, scor 1-0.
Petrescu are la dispoziție cinci atacanți
După aducerea lui Ze Gomes, Dan Petrescu va putea conta pe cinci oameni în atac: Cephas Malele, Emmanuel Yeboah, Jefte Betancor, dar și Daniel Birligea și Sergiu Buș, reveniți după accidentări.
Ze Gomes a trecut pe la naționalele U15, U16, U17, U19 și U20 ale Portugaliei. Crescut la academia lui Benfia Lisabona, atacantul s-a despărțit de portughezi în februarie 2021, când a semnat cu Cherno More din Bulgaria. După un an în campionatul bulgar a semnat la începutul lui 2022 cu Seregno, pentru care a evoluat jumătate de sezon.
- 200.000 de euro este cota de piață a lui Ze Gomes, potrivit transfermakt.com
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News