În vară, CFR Cluj l-a achiziționat pe Louis Munteanu de la Fiorentina pentru 2.3 milioane de euro. Cota fotbalistului, potrivit Transfermarkt, este de 1.8 milioane de euro.
CFR Cluj poate da lovitura: ”Avem o ofertă de 7.000.000€”
Gigi Becali, patron FCSB, a susținut că ”are informații” care-l pot ajuta să-l transfere pe Louis Munteanu la gruparea roș-albastră cu 2,5 milioane de euro.
”Am avut niște informații că-l pot lua cu 2.5 milioane. Am și eu niște informații că-l pot lua. Atât, am avut și eu niște informații, atât pot să spun. Nu știu eu mai multe. Îl bag pe prietenul meu, nu vreau să spun mai multe. Atât știu, că pot să-l iau cu 2.5 milioane. Îl iau dacă pot să-l iau cu 2.5 milioane”, a spus Gigi Becali, potrivit DigiSport.
Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a reacționat în urma declarațiilor lui Gigi Becali și a precizat că are o ofertă de 7 milioane de euro pentru serviciile lui Louis Munteanu.
- Clubul care-l vrea pe fotbalist ar fi tot din Italia
”Nu înțeleg ce nu înțelege Gigi, e jucătorul nostru, sub contract. Avem o ofertă de 7 milioane, nu-l dau cu 2.5 milioane. Dacă va fi interesat și îl vom avea de vânzare în perioada de transferuri, vom vorbi, dar fără acest preț nu are rost să vorbim”, a spus patronul ardelenilor, potrivit aceleiași surse.
De când a ajuns la CFR Cluj, Louis Munteanu a bifat 10 apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de cinci ori, dar și să paseze decisiv într-o situație.
CFR Cluj, în perioada de mercato
Veniri - Louis Munteanu (Fiorentina / 2.3 milioane de euro), Leo Bolgado (Leixoes / 500.000 de euro), Meriton Korenica (Manisa FK / 400.000 de euro), Anton Kresic (HNK Rijeka / 400.000 de euro), Virgiliu Postolachi (Grenoble / 200.000 de euro), Flavius Iacob (Corvinul / 200.000 de euro), Damjan Djokovic (Rapid / gratis), Andrei Artean (Apollon Limassol / gratis), Simao Rocha (Pacos Ferreira / gratis), Mohamed Kamara (Hapoel Haifa / gratis), Armend Thaqi (FC Ballkani / gratis), Adrian Păun (Hapoel Beer Sheva / gratis), Kalifa Kujabi (Frosinone / gratis), Beni Nkololo (Al Orobah / gratis), Alan Aussi (Ponferradina / gratis), Mihai Popa (Torino / împrumutat)
Reveniri după împrumuturi - Luca Mihai (Poli Iași), Isaac Nortey (CFC Argeș), Ricky Gneba (Chindia), Moussa Samake (Olimpia Satu Mare), David Ciubăncan (CSM Deva), Andrei Peteleu (FCU Cluj), Rareș Gal (CSU Alba Iulia), Mihai Pânzariu (FC Bihor)
Plecări - Philip Otele (Al Wahda / 3.5 milioane de euro), Răzvan Sava (Udinese / 2.5 milioane de euro), Karlo Muhar (Al Orobah / 1.5 milioane de euro), Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt / 50.000 de euro), Cristian Manea (Rapid / gratis), Isaac Nortey (EN Paralimniou / gratis), Petar Mamic (Zrinjski Mostar / gratis), David Ciubăncan (Minaur Baia Mare / gratis), Cristian Chira (Oțelul Galați / gratis), Anton Kresic (HNK Rijeka / împrumut expirat), Alan Aussi (Ponferradina / împrumut expirat), Raul Clemeniuc (FC Bihor / împrumut încheiat), Cristian Bălgrădean, Filippo Falco, Omar El Kaddouri, Durel Avounou (contracte încheiate), Luca Mihai (Poli Iași / împrumutat), Carl Davordzie (Cehlăul / împrumutat), Moussa-Tiefing Samake (CSM Reșița / împrumutat)