CFR se teme de atacul Rapidului: "Jucam acasa si trebuie sa batem!"
Antrenorul lui CFR Cluj, Ales Jindra, se teme de Rapid insa are incredere ca se va impune in fata giulestenilor!
"Am urmarit ultimele doua meciuri ale Rapidului si cred ca ofensiva e punctul lor forte. Vom intalni un adversar puternic. Ma astept la un meci de calitate foarte buna. Sunt increzator ca vom castiga acest meci. Trebuie sa ne impunem jocul pentru ca evoluam acasa. Ne lipsesc Dubarbier si Gabi Muresan. E pacat pentru echipa noastra, dar si pentru nievelul jocului. Si Rapidul este insa intr-o situatie asemanatoare. E bine pentru jucatorii Rapidului ca si-au primit banii, dar nu cred ca acest lucru va avea o influenta asupra acestui meci", a afirmat Jindra.
Tehnicianul sustine ca amenzile aplicate jucatorilor Diego Ruiz, Sebastian Dubarbier, Emmanuel Kone si Emmanuel Culio vor ramane la club. "Ne pregatim intr-un climat linistit. Am stabilit niste reguli care nu trebuie incalcate. Jucatorii sanctionati au inteles motivul pentru care au primit amenzi. Amenzile vor ramane la club", a declarat antrenorul ceh.
Ales Jindra a explicat si situatia jucatorului Emmanuel Kone, internationalul ivorian trimis la echipa a II-a a clubului pe termen nelimitat pentru ca a refuzat sa se prezinte la un meci al formatiei CFR II atunci cand a fost lasat in afara lotului primei echipe. "Emmanuel Kone a fost trimis la echipa a II-a pentru ca a incalcat o regula de baza a fotbalului prefesionist. Era in avantajul sau sa joace la echipa a II-a pentru a-si mentine forma sportiva. Va depinde doar de el cand va reveni la prima echipa", a precizat Jindra.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News