"Chiar si asa avem sanse!" Radoi anunta un Euro MAGIC pentru Romania chiar si in cea mai grea grupa posibila! Care este varianta ideala
Nationala de tineret a Romaniei isi va afla intr-o luna adversarele de la UEFA Euro 2019.
Romania U21 va juca pentru prima data dupa 2 decenii la Campionatul European. Selectionerul nationalei, Mirel Radoi, a vorbit despre tragerea la sorti a grupelor ce va avea loc pe 23 noiembrie. Pana atunci vor mai avea loc 2 partide de baraj acolo unde sunt calificate Portugalia, Austria, Grecia si Polonia.
"Inca nu stim exact care sunt cei 3 capi de serie. S-ar putea ca Spania si Anglia sa nu fie in aceeasi grupa. Insa daca ne trezim insa intr-o grupa cu Anglia, Spania, Italia si Romania trebuie sa avem mare grija ce facem. Si asa am avea sanse, la cum i-am vazut pe baieti la meciuri, la antrenamente, am avea sanse intr-o grupa infernala.
Ar fi o surpriza neplacuta ca Portugalia sa nu se califice, singura care o poate incurca este Grecia care se apropie cat de cat de Portugalia. Nu mi-as dori neaparat, insa daca am pica impotriva lor (Portugalia) nu m-ar deranja deloc. Avem deja un ascendent moral impotriva lor.
Danemarca este o echipa care imi place, dar care cred ca ni s-ar potrivi ca adversara. Incearca sa faca jocul insa cand pierd mingea au probleme pe tranzitia lor negativa. Dintre posibilii capi de serie, Germania. A treia ar fi Belgia. Austria nu m-as supara daca ar fi" a spus Mirel Radoi la Telekom Sport.
Echipele calificate pana acum la UEFA Euro 2019 sunt Italia, Spania, Franta, Anglia, Serbia, Germania, Croatia, Danemarca, Belgia si Romania.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News