"Chirilă era la ușă!" O legendă a lui Dinamo recunoaște că a fost aproape de transferul la Steaua: ”M-au dorit atât de mult"
Dinamo a trecut de Chindia, scor 1-0.
Clubul din Ștefan cel Mare trece prin cea mai neagră perioadă din istorie. Echipa nu reușește să iasă din subosul clasamentul, iar victoria cu Chindia (1-0, luni seara, în etapa a 19-a) este prima din ultimele șase luni.
Chiar și așa, istoria echipei nu a fost mereu una neagră. Florentin Petre este unul dintre cei ce chiar au făcut performanță alături de Dinamo, iar acum recunoaște că ar fi putut ajunge la Steaua, în trecut.
„Eram imediat după Revoluţie. E prima dată când o spun. Eu trebuia să merg la Steaua. Nea’ Sile Aelenei jucase la Steaua. A venit la mine şi m-a întrebat ce vreau să fac: „Vrei să mergi la Steaua sau rămâi la Dinamo?”.
Chirilă era la uşă. M-a luat de mână şi a zis: „Tu mergi cu mine!”. Voia să mă ia cu vreo doi ani înainte. Avea toată trupa cu Tararache, Laurenţiu Lică, Cătălin Hîldan. Era grupul făcut din 1996. M-a dorit atât de mult.
Tata era afară şi m-am dus să vorbesc cu el. A avut un moment de excelenţă. Din Popeşti până la Dinamo făceam o ora şi jumătate pe zi. Mi-a zis: „Eu nu pot să te duc în Ghencea! Din punctul meu de vedere e mai bine să rămâi la Dinamo”.
Din momentul acela, m-am dus la domnul Aelenei şi l-am îmbrăţişat. După ce am terminat antrenamentul cu Victoria şi m-am dus şi m-am antrenat cu Dinamo. Am fost la două echipe într-o zi”, a declarat Florentin Petre, pentru AS.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News