Cifrele Superligii la finalul etapei a 12-a: FCSB bifează record după record
FCSB se află pe primul loc în Superliga României înainte de pauza competițională, cu 29 de puncte. Gruparea antrenată de Elias Charalambous este urmărită îndeaproape de CFR Cluj. Ardelenii se află la o singură victorie distanță de vicecampioana, cu 26 de puncte.
Rapid și Universitatea Craiova duc bătălia directă pentru locul al treilea, ambele având 22 de puncte. ”Giuleștenii” se află pe ultimul loc al podiumului, grație golaverajului superior, +11 versus +9. Campioana en-titre Farul este doar pe locul al cincilea, cu 11 puncte, dar și cu un meci în minus.
La polul opus, Botoșani este lanterna roșie a clasamentului, cu doar șase puncte obținute prin șase remize. Nou-promovata Dinamo se luptă și ea la supraviețuire, cu doar 9 puncte.
Cifrele etapei cu numărul 12
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat statistica etapei recent încheiate:
- 413 jucători au bifat cel puțin o prezență, dintre care 8 fotbaliști au evoluat pentru două echipe
- 110 dintre cei 413 fotbaliști cu minute au debutat în acest sezon pe prima scenă (26.6%)
- 33 dintre cei 110 debutanți sunt români, iar 24 sunt eligibili pentru naționala U21
- 120 de jucători au înscris cel puțin un gol, iar FCSB și CFR Cluj au 12
- Raul Stanciu (UTA Arad/ 26 martie 2007) este cel mai tânăr debutant, iar Enes Sali (Farul/ 23 februarie 2006) este cel mai tânăr marcator
- Farul și Botoșani au folosit cei mai mulți jucător (31), iar FCU Craiova și Rapid, cei mai puțini (23)
- Oțelul Galați conduce topul debutanților (18 jucători), urmată fiind de UTA Arad (15) și CFR Cluj (13)
- Croația (17 jucători), Brazilia (15) și Franța (13) sunt țările din care provin cei mai mulți strâini prezenți pe teren
- Săpunaru (39 de ani) este cel mai vârstnic jucător
- Darius Olaru de FCSB a prins de cele mai multe ori ”Echipa Etapei” (de 4 ori)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News