Cine ar fi crezut? La ce club din Superligă poate antrena Nicolae Dică
Universitatea Craiova traversează o perioadă dificilă.
Universitatea Craiova se confruntă cu o perioadă dificilă, iar rezultatele slabe au dus la rezilierea contractului cu tehnicianul bulgar, Ivaylo Petev. Ca urmare, în presă au apărut mai multe variante pentru postul rămas vacant.
Printre principalii candidați pentru acest post se află nume precum Mirel Rădoi, Marius Șumudică sau Costel Gâlcă.
Florin Lovin îl vede pe Dică la CSU Craiova
Florin Lovin, triplu campion al României, spune că Mirel Rădoi ar fi varianta preferată, datorită cunoștințelor sale extinse despre campionatul intern, având în vedere că a fost selecționerul naționalei României timp de doi ani.
În cazul în care Mirel Rădoi va accepta postul, Florin Lovin speculează că ar putea fi însoțit de Nicolae Dică în staff-ul tehnic. Cei doi au colaborat în trecut la FCSB și la echipa națională.
”Cred că Rădoi cunoaşte mai bine campionatul decât Gâlcă sau Şumudică. Are o bază de date, ştie cei mai buni jucători în detaliu şi bănuiesc că vine cu acelaşi staff cu care a fost şi în partea cealaltă, probabil că alături de Dică”, a declarat Florin Lovin, conform Orange Sport.
Nicolae Dică a devenit liber de contract începând din martie, după despărțirea de FC Voluntari, astfel că ar putea fi o opțiune viabilă pentru echipa din Bănie.
Cum arată play-off-ul Superligii
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News