În acest context, conducerea clubului din Giulești s-a mobilizat rapid și are deja două variante pentru banca tehnică.
Cine sunt favoriți să-i ia locul lui Marius Șumudică la Rapid
Conștientă că plecarea lui Șumudică ar fi iminentă, conducerea Rapidului a început deja să caute un nou antrenor. Potrivit GSP, patronul Dan Șucu îl vrea în primul rând pe Edi Iordănescu, însă această mutare pare dificilă.
Dacă fostul selecționer al României refuză oferta giuleștenilor, planul B este reprezentat de Marius Măldărășanu, antrenorul care face minuni la Hermannstadt. Acesta ar urma să vină alături de staff-ul său: Vali Negru, Laurențiu Costache și Raul Coc.
Șumudică, aproape de Arabia Saudită
După conflictul cu unii suporteri la meciul cu FC Botoșani (1-0), unde a fost lovit cu bulgări de zăpadă, Marius Șumudică și-a exprimat nemulțumirea și a amenințat cu plecarea. La scurt timp, presa arabă a anunțat că tehnicianul român s-a înțeles cu Al Okhdood, echipă aflată pe locul 15 în Arabia Saudită, care i-a oferit un contract de 600.000 de euro până la vară, plus o opțiune de prelungire cu un salariu anual de 1,7 milioane de euro, dacă își îndeplinește obiectivul – salvarea de la retrogradare.