Gazdele au condus de două ori, apoi giuleștenii au trecut în avantaj, dar FCSB a salvat un punct grație unui gol marcat în minutul 90+4. A fost un meci de-a dreptul nebun între cele două rivale.

Ce a spus Denis Ciobotariu după FCSB - Rapid 3-3

Fundașul Denis Ciobotariu a semnat "o dublă" împotriva FCSB, iar la final a spus că Rapid merita să câștige meciul. El s-a declarat dezamăgit de faza în urma căreia gazdele au marcat pentru 3-3, în minutul 90+4. Florin Tănase a profitat de o ieșire greșită a portarului Franz Stolz. aflat la debut.

"Suntem total nemulţumiţi, mai era puțin și trebuia să câştigăm meciul. Nu mi se pare nimic ieşit din comun să fiu nemulţumit. A fost un derby frumos, în special pentru spectatori. Nu mă aşteptam să se marcheze atât de multe goluri, dar nu e posibil să luăm aşa ultimul gol. Nu e posibil, trebuia să facem mai multe toţi.

Golurile au declanşat acest spectacol. Nu vreau să vorbesc despre alţi jucători. Eu am zis doar că puteam face mai multe colectiv la golul al treilea", a declarat Denis Ciobotariu, la finalul partidei.

FCSB și Rapid, 6 goluri pe Arena Națională

Gazdele au preluat conducerea pe Arena Națională, în minutul 29, grație golului marcat de Daniel Bîrligea. Rapidiștii au egalat în minutul 40, prin Denis Ciobotariu.

Rapid a încheiat mai bine prima repriză și după reluarea jocului a încercat să rămână la cârmă. Numai că gazdele au avut alte planuri. Juri Cisotti a profitat de un moment de neatenție din apărarea Rapidului, în minutul 55, și a înscris din apropiere pentru 2-1. Giuleștenii au reușit să revină în joc, în minutul 71, când Alex Dobre a finalizat cu sânge rece un contraatac perfect.

Cu toate acestea, bucuria rapidiștilor nu a durat mult. La scurt timp după ce Dobre a înscris pentru 2-2, fundașul Andrei Borza a încasat al doilea cartonaș galben și și-a lăsat colegii în inferioritate numerică. Marius Șumudică a reacționat după eliminarea lui Borza și a făcut mai multe schimbări.

FCSB nu a preluat controlul jocului după acel moment, iar în mod paradoxal Rapid a reușit să treacă în avantaj pe final. Alexandru Pașcanu a centrat puternic în minutul 83, iar Denis Ciobotariu a apărut de nicăieri la bara a doua și a trimis în vinclu pentru 3-2! Fostul fundaș de la Sepsi OSK a ajuns la trei goluri marcate în tricoul Rapidului.

FCSB s-a trezit în prelungiri și a egalat în minutul 90+4, prin Florin Tănase. Șeptarul campioanei a profitat de o ieșire greșită a portarului Franz Stolz și a trimis cu capul în plasă pentru 3-3. Așa s-a terminat derby-ul, iar CFR Cluj profită și încheie etapa pe primul loc în play-off.

În jur de 26.000 de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională la derby-ul dintre FCSB și Rapid.

Clasament play-off

S-a terminat prima etapă din play-off. Iată cum arată clasamentul la zi:

  1. CFR Cluj - 30 puncte (golaveraj: +2)
  2. Univesitatea Craiova - 29 puncte (+3)
  3. FCSB - 29 puncte (0)
  4. Dinamo - 26 puncte (-2) (singura echipă care a beneficiat de rotunjirea punctelor)
  5. Universitatea Cluj - 26 puncte (-3)
  6. Rapid - 24 puncte (0)

Program FCSB în play-off

  • Etapa 1: FCSB vs Rapid 3-3
  • Etapa 2: Dinamo vs FCSB
  • Etapa 3: FCSB vs Universitatea Cluj
  • Etapa 4: Universitatea Craiova vs FCSB
  • Etapa 5: FCSB vs CFR Cluj
  • Etapa 6: Rapid vs FCSB
  • Etapa 7: FCSB vs Dinamo
  • Etapa 8: Universitatea Cluj vs FCSB
  • Etapa 9: FCSB vs Universitatea Craiova
  • Etapa 10: CFR Cluj vs FCSB

Program Rapid în play-off

  • Etapa 1: FCSB vs Rapid 3-3
  • Etapa 2: Rapid vs Universitatea Craiova
  • Etapa 3: Rapid vs Dinamo
  • Etapa 4: CFR Cluj vs Rapid
  • Etapa 5: Rapid vs Universitatea Cluj
  • Etapa 6: Rapid vs FCSB
  • Etapa 7: Universitatea Craiova vs Rapid
  • Etapa 8: Dinamo vs Rapid
  • Etapa 9: Rapid vs CFR Cluj
  • Etapa 10: Universitatea Cluj vs Rapid