Ciprian Deac a vorbit despre revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj: ”Are rețeta succesului!”
Ciprian Deac (38 de ani) a luat parte la conferința de presă premergătoare meciului cu Rapid.
Veteranul ardelenilor a vorbit și despre zvonul care circulă în ultima perioadă, după ce Adrian Mutu a decis să demisioneze de la CFR Cluj.
Ciprian Deac: ”Petrescu are rețeta succesului!”
S-a vorbit tot mai des despre o posibilă revenire a lui Dan Petrescu pe banca formației din Gruia, mai ales că tehnicianul român s-a despărțit de sud-coreenii de la Jeonbuk.
Deac a mărturisit că nu știe nimic despre următorul antrenor al fostei campioane, însă a subliniat că Dan Petrescu este un tehnician foarte bun, care deține rețeta succesului.
”Nu știm nimic, v-am spus, eu nu am deschis televizorul, nu am ieșit din casă, nu știu. Petrescu e un antrenor foarte bun, care a avut și are rețeta succesului, dar, în momentul de față, nu e problema la antrenor, e problema la noi.
Noi trebuie să schimbăm ceva, de la noi trebuie să vină să jucăm mai mult cu sufletul, poate asta lipsește, nu știu, vedem...”, a spus Ciprian Deac la conferința de presă.
Dan Petrescu a avut trei mandate pe banca ardelenilor: iunie 2017 – iunie 2018, martie 2019 – noiembrie 2020 și august 2021 – iunie 2023. Antrenorul i-a condus pe ardeleni de patru ori către titlul de campioană a României.
Ce a declarat Dan Petrescu după despărțirea de Jeonbuk
Dan Petrescu se afla pe banca formației din Coreea de Sud din vara anului trecut.
"A fost o perioadă minunată să lucrez cu cei mai buni jucători şi fani la cea mai bună echipă din Asia.
Voi păstra în suflet experienţa, timpul şi dragostea pentru echipă şi voi continua să o susţin pe Jeonbuk Hyundai când mă voi întoarce în ţara mea natală. Vă mulţumesc din nou”, a declarat Dan Petrescu, potrivit paginii de Facebook a echipei sud-coreene.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News