În timpul partidei, Deac a fost extrem de nemulțumit de faptul că a fost înlocuit în minutul 66 și a aruncat pe jos banderola de căpitan, lucru ce i-a adus numeroase critici.
Ciprian Deac: ”Îmi venea să intru în pământ de rușine!”
După victoria cu Gloria Buzău, Deac a vorbit despre momentul petrecut în meciul cu FC Argeș.
Ciprian Deac a apărut vizibil emoționat la flash-interviu și și-a cerut iertare pentru gestul făcut după meciul din Cupa României.
”Înainte să vorbesc despre meci, vreau să îmi cer scuze în fața suporterilor. Mi-e rușine de gestul pe care l-am făcut. Nu am realizat, nu am vrut să iasă așa urât. Când am revăzut imaginile, mi-am dat seama că nu îmi fac cinste, îmi venea să intru în pământ de rușine. Am așteptat trei zile acest moment. Nu știu dacă am reușit să dorm două ore legate. Iubesc acest club.
Tot timpul, mi-am dat și ultima picătură de energie. Am jucat tot timpul și o voi face în continuare cu sufletul. Clujenii mi-au arătat dragostea necondiționată și mi-e rușine. Îmi cer scuze față de toată lumea, față de copii, ar trebui să fiu un exemplu, mi-a fost foarte greu în aceste zile. Regret enorm”, a spus Ciprian Deac la finalul meciului.
Deac a vorbit și despre victoria obținută în fața Gloriei Buzău: ”A fost o încărcătură foarte mare, pentru că veneam după niște rezultate în care nu a fost ce ne-am dorit. La CFR nu se acceptă locul doi, locul trei, am țintit prima poziție, acolo vrem să ajungem. Azi am demonstrat că suntem uniți. Ne-a fost foarte greu în aceste zile. Știam cât de important e acest meci. O victorie te duce în față, o înfrângere te scoate din primele șase”, a mai spus veteranul ardelenilor.