Ciprian Marica, uluit după ce a aflat despre transferul lui Florinel Coman: ”Nu cred, nu cred”
Pentru Florinel Coman (26 de ani) este ultimul sezon la FCSB.
Fotbalistul va pleca în Qatar, la Al Duhail. Arabii vor achita clauza de reziliere în valoare de cinci milioane de euro stipulată în contractul lui Florinel Coman la FCSB.
Ciprian Marica, uluit după ce a aflat despre transferul lui Florinel Coman: ”Nu cred, nu cred”
Întrebat despre transferul winger-ului primei clasate în Qatar, Ciprian Marica, actual investitor la Farul Constanța și fost internațional român, a evidențiat că nu știa de mutarea șeptarului și a rămas uluit.
- Marica a menționat că s-ar fi așteptat ca Florinel Coman să ajungă la o echipă mai bună, din Europa
”Serios? Nu cred (n.r. - vizibil dezamăgit). Nu cred, nu cred. Mă aştept pentru Florinel Coman la o echipă mai bună, de aici din Europa. Ar fi păcat să se ducă în Qatar! Bani sunt mai puţini în Europa, dar totuşi ai nevoie şi de glorie şi să te simţi fotbalist jucând într-un campionat bun”, a spus Ciprian Marica, potrivit OrangeSport.
Cu trei reușite în play-off-ul Superligii României și 14 goluri înscrise în sezonul regular, Florinel Coman se situează în fruntea topului celor mai buni marcatori din stagiunea în curs.
De când a semnat cu FCSB, Florinel Coman a bifat 230 de apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 62 de ori și să paseze decisiv în 62 de situații diferite, în aproximativ 15 mii de minute petrecute în echipamentul roș-albaștrilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News