Keșeru e la mare căutare! Trei cluburi se bat pe semnătura atacantului român după ce pleacă de la FCSB
Claudiu Keșeru nu mai este dorit de Gigi Becali la FCSB.
În ciuda faptului că nu-l mai dorește pe atacant la echipă, Gigi Becali a fost de acord ca acesta să continue la vară, deoarece Keșeru a jucat deja pentru două echipe în acest sezon competițional și nu mai poate evolua pentru a treia, potrivit regulamentului.
Claudiu Keșeru nu stă, însă, cu mâinile în sân și și-a pregătit deja terenul pentru sezonul viitor. Atacantul va semna în vară cu o echipă din Ungaria.
Contractul lui Keșeru cu FCSB expiră în vară, iar eurosport scrie că atacantul în vârstă de 35 de ani este în discuții avansate cu Ferencvaros și sunt șanse foarte mari să semneze cu campioana Ungariei din ultimii trei ani.
Ajuns la 35 de ani, Keșeru a strâns patru goluri și două pase de gol în 13 partide jucate în acest an. El a mai evoluat la FCSB între 2014 și 2015.
MM Stoica: „Claudiu e un profesionist desăvârşit!”
„Keşeru are o mică problemă de ordin fizic, dar atât. Ce a discutat patronul în media e una, noi ne facem treaba, e alta. Fiecare ştie ce are de făcut.
Claudiu e un profesionist desăvârşit, are şcoala făcută în Franţa. A debutat la Nantes odată cu Payet. Nici nu se ştie dacă va fi rezervă.
Adică el dacă va arăta foarte bine. Să nu aveţi impresia că... să presupunem că noi jucăm pe 23. Gigi nu se uită la niciun antrenament, habar nu are de nimic, încredere are. E Keşeru mult mai bine decât ceilalţi. Jucaţi, tată, cu Keşeru. Deci nu există aşa ceva.
Că după aia se enervează după meci şi se întâmplă ce s-a întâmplat după meciul cu Sepsi. Și a avut dreptate, că ne-a măcelarit Sepsi”, a afirmat managerul de la FCSB, potrivit telekomsport.ro - mai multe detalii AICI!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News