GALERIE FOTO "Comisarul Moldovan"! Cum a fost prezentat noul președinte al Rapidului: "Este o onoare"
Viorel Moldovan a fost prezentat în funcția de președinte al celor de la Rapid, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Dan Șucu.
Fostul internațional a acceptat propunerea venită din partea lui Dan Șucu și Victor Angelescu pentru a se întoarce la Rapid în funcția de președinte.
Viorel Moldovan: "Este o onoare"
În cadrul conferinței de presă, Viorel Moldovan a ținut să le mulțumescă acţionarilor pentru stabilitatea financiară a grupării din Giulești. "Moldo-gol" a observat o diferență semnificativă în cadrul clubului cât timp a lipsit și s-a lăsat plăcut surprins de obiectivele setate de conducere.
"Este o onoare pentru mine să mă întorc la Rapid, acum din postura de președinte. Am trăit experiențele de jucător, director sportiv și antrenor. Acum, mă aflu în fața unei noi provocări, poate cea mai mare. Am trăit vremuri frumoase, dar și vremuri grele la Rapid. Îmi amintesc cum era totul când am plecat și ce am găsit acum, după 10 ani de zile.
Consider că important este în primul rând să simți și să dai totul pentru echipă. Fără să par lipsit de modestie, eu cred că am dat totul pentru Rapid atât ca jucător, cât și ca antrenor. Am făcut-o pentru că așa am simțit și așa sunt construit ca om. Acum, la început de drum, un drum greu și plin de provocări, țin să aduc și mulțumiri. Le mulțumesc și acționarilor, domnilor Șucu și Angelescu, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și stabilitatea financiară pe care mi-au prezentat-o.
Toate lucrurile s-au precipitat extrem de repede după prima discuție cu domnul Șucu. Nu am stat foarte prea mult pe gânduri. Aveam un alt plan programat încă de acum un an de zile, dar lucrurile au fost date la o parte și, în momentul de față, mă interesează doar Rapid București", a declarat Viorel Moldovan, la prima conferință de presă de după numirea sa ca președinte.
În cariera sa de antrenor, Moldovan a stat pe banca tehnică a mai multor echipe de tradiție din țară dar nu numai. Printre acestea se numără: FC Vaslui, FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid, Auxerre, Chindia Târgovilte, Petrolul Ploiești și naționala de fotbal U21. A fost și antrenor secund la naționala mare între anii 2014-2016.
În cei 12 ani de antrenoriat, Moldovan și-a trecut doar un trofeu în cont. Acest lucru se întâmpla în sezonul 2018/19, când promova de pe primul loc în Liga 1 cu Chindia Târgoviște.
FC Rapid 1923, în această perioadă de transferuri
Antrenor - Neil Lennon (nou)
Veniri - Luka Gojkovic (FK Javor / gratis), Rareș Pop (UTA Arad / 700.000 de euro)
Reveniri după împrumuturi - Kevin Soni (Hapoel Ierusalim), Claudiu Micovschi (UTA Arad), Ștefan Pănoiu (FCU Cluj), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Ignat (CS Mioveni), Alexandru Stan (CS Mioveni), Alexandru Crivac (Progresul Spartac), Codruț Sandu (LPS Clinceni), Rareș Stanciu (CS Tunari)
Plecări - Ermal Krasniqi (Sparta Praga / 2 milioane de euro), Alexandru Albu, Dragoș Grigore (contracte încheiate), Jakub Hromada (Slavia Praga / împrumut expirat), Cătălin Cîrjan (Arsenal / împrumut expirat), Iulian Cristea (FCU Cluj / gratis), Kevin Soni (contracte reziliate)
-
FOTO: Gabi Chirea / PRO TV
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News