Concluziile lui Adrian Mititelu după înfrângerea cu Farul! Ce a postat finanțatorul
FC U Craiova a pierdut la limită meciul cu Farul Constanța, scor 0-1.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Ronaldo Deaconu, în munutul 9. Oltenii au reclamat un penalty neacordat la Compagnucci, în urma unui fault al lui Dussaut, în minutul 76. Adrian Mititelu a avut un discurs dur la adresa arbitrajului, considerând că echipa sa a fost nedreptățită de Andrei Moroiță, centralul partidei, și de brigada sa.
Adrian Mititelu a postat pe Facebook concluziile după meciul cu Farul Constanța
Finanțatorul a făcut acuzații dure în declarațiile de la finalul meciului, însă așa cum s-a întâmplat și după disputa din etapa trecută, când la zona mixtă a cerut demisia antrenorului său, a revenit la gânduri mai bune într-o postare făcută pe Facebook, la rece. Adrian Mititelu a ținut să își laude echipa, arătându-se sigur pe el că aceștia pot obține rezultate pozitive.
„Avem o echipa bună! Asta este concluzia mea după meciul de la Ovidiu!
- Am început meciul prost, fapt ce a dus la apariția unor situații de gol în dreptul celor de la Farul.
Am avut totuși portarul nostru, Gurău în mare formă.
- După cca 25 minute, am redresat jocul și am pus stăpânire pe el, mai cu seamă în repriza 2 când cei de la Farul avut doar câteva contraatacuri tăioase, venite pe un fond de dominare totală a noastră.
Nu este ușor, să ascunzi momente bune, mingea celor de Farul!
- Dacă am fi avut un arbitraj civilizat, cum ar fi normal într-o țară UE/ SCHENGEN, cu siguranța nu plecam învinși de la Ovidiu.
- Totuși, să nu omitem, am jucat cu campioana României, o echipă foarte valoroasă, cu atacanți rapizi și în mare formă, o echipă pe care o văd terminând acest sezon în primele 3.
-Echipa noastră, pe alocuri, a aratat o forța de joc foarte bună și sunt convins că în ciuda faptului că n-am cules niciun punct, din cele 2 deplasări, (unde am întâlnit echipe foarte bune), vom avea un sezon reușit.
Sunt convins că o să vină și victoriile cât de curând.
FCU 1948 o să fie o echipă admirată în acest sezon!”, a scris Adrian Mititelu pe contul personal de Facebook.
În urma acestui rezultat, Farul a urcat pe locul 4, cu 36 de puncte, în timp ce FC U Craiova se află pe poziția 11, cu 27 de puncte, la doar două lungimi peste poziția de baraj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News