Concluziile lui Mircea Rednic după eșecul de la Sibiu
Cele două cluburi s-au înfruntat în a treia etapă din noul sezon al Superligii României. UTA Arad a deschis scorul, însă FC Hermannstadt a întors soarta partidei și a revenit pe tabelă, plecând cu toate punctele din confruntarea cu „Bătrâna Doamnă”.
Concluziile lui Mircea Rednic după eșecul de la Sibiu
Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei Arad, a vorbit după meci și a remarcat faptul că echipa sa ar fi meritat măcar un rezultat de egalitate, pentru că în prima repriză jucătorii săi au arătat bine.
„Triste, dureroase. Iar am condus, am avut o repriză foarte bună. Și a doua repriză am început-o bine. Dar a apărut acel penalty. Arbitrul le-a spus că a fost henț. La noi tot impul VAR-ul apare. În favoarea noastră... Cred că dormeau, erau și ei la un ceai. Împotriva noastră se vede totul.
După, am reușit să echilibrăm jocul. Dar sunt supărat. Două goluri luate din faze fixe. Păcat. Cred că meritam cel puțin un egal. Asta e părerea mea. E greu, când pe un joc bun îți vine un așa penalty și s-a schimbat soarta unui meci.
Îmi pare rău că pierdem iar trei puncte nemeritat. Oricum se vede o îmbunătățire. Și fizică. Jucătorii care au venit s-au integrat cât de cât. Minutele pe care le-au jucat nu au fost rele. Vine meciul de la Iași și trebuie să îl pregătim”, a spus Mircea Rednic după meci.
FC Hermannstadt - UTA Arad 2-1
Cătălin Carp a deschis scorul în minutul 31, iar până la finalul primei reprize, scorul a rămas în favoarea celor de la UTA Arad, echipă care a străbătut mai bine de 300 de km pentru a ajunge la Sibiu.
În repriza secundă, formația dirijată de Marius Măldărășanu a revenit pe tabelă grație reușitelor lui Daniel Paraschiv (minutul 50) din penalty și Mino Sota (minutul 58).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News