Formația antrenată de Zeljko Kopic a încheiat anul 2024 pe locul trei în clasament, cu 36 de puncte, la o singură lungime în urma primelor două clasate, U Cluj și FCSB. Situația s-ar putea schimba, însă, în această iarnă, deoarece Dinamo riscă să își piardă din jucătorii care au adus-o pe podium.

Andrei Nicolescu: ”Toți jucătorii noștri sunt de vânzare!”

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, alături de care a menționat că ar fi dispus să stea la masa negocierilor în privința unor transferuri pe axa Dinamo – FCSB.

Nicolescu a precizat clar că situația lui Dinamo nu este atât de stabilă din punct de vedere financiar, motiv pentru care toți jucătorii sunt de vânzare.

Gigi Becali? Un om care și-a făcut un sistem, acolo, care funcționează, care a investit mulți bani în fotbalul din România, ceea ce e de admirat. Și investește în continuare. Prin ceea ce face el, crește valoarea ligii, național și internațional. Mai departe nu analizez metodele prin care el vrea să facă performanță.

(n.r. dacă ar fi dispus să negocieze cu Gigi Becali pentru jucătorii lui Dinamo) Am spus asta, suntem la nivelul la care nu suntem atât de stabili încât să spunem că avem jucători ce nu sunt de vânzare. Toți jucătorii noștri sunt de vânzare în momentul ăsta”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit GSP.ro.

Gigi Becali: ”Îi apreciez!”

Recent, Gigi Becali declara că îi place mai mulți jucători ai rivalei Dinamo, chiar dacă a mărturisit că nu are nicio intenție de a-i transfera.

E Abdallah! De el îmi place. Și de ăla îmi place, de Politic. Și de Selmani. Dar nu… Adică să nu se comenteze sau să se speculeze că vreau eu să… Avem! Adică doar îi apreciez pe jucători. Nu mă interesează să îi cumpăr la Steaua (n.r. FCSB), dar îi apreciez. Politic, Selmani și Abdallah. Și Kopic. El face totul acolo, e bun antrenorul”, spunea Gigi Becali la începutul lunii decembrie.