Totuși, în ultimele ore, nemulțumit că nu va încasa un bonus la semnătură de 50.000 de euro, Andrei Vlad s-ar fi răzgândit și ar lua în considerare să semneze cu Aktobe, din Kazahstan.

Cristian Fogarassy: ”Afacerea nu s-a încheiat, dar nici nu a semnat deocamdată!”

Cristian Fogarassy, oficialul Petrolului, a dezvăluit că încă nu este definitiv refuzul lui Andrei Vlad de a semna cu Petrolul, mai ales că goalkeeper-ul se află în cantonamentul ”Lupilor Galbeni”.

Totodată, Fogarassy a explicat că, în cazul în care Andrei Vlad nu va mai semna în cele din urmă, ploieștenii nu au de gând să transfere un alt portar.

”(n.r. Este adevărat că nu s-a realizat mutarea lui Andrei Vlad?) Da. Încă nu a semnat, nu e real că noi dăm o primă de instalare de 50.000 de euro. Clubul nu și permite. (n.r. Afacerea s-a încheiat definitiv?) Nu, încă nu, dar nici nu a semnat deocamdată.

(n.r. Sunteți optimist că s-ar putea realiza?) Da, din moment ce este aici cu noi și se pregătește de 3 zile înseamnă că sunt șanse reale. (n.r. Nu va părăsi cantonamentul) Nu, eu nu am informația asta. (n.r. În cazul în care nu se realizează, ce planuri aveți?) Nu aducem alt portar”, a spus Cristian Fogarassy, conform Iamsport.ro.

  • 200.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Vlad, potrivit Transfermarkt.