După ce s-a zvonit că turcul a plecat de la Petrolul din cauza unor ”probleme personale”, Topal a clarificat lucrurile și spune că ar urma să aibă o întâlnire cu șefii clubului, după care ar urma să se încheie colaborarea.

Claudiu Tudor, președintele de la Petrolul, a reacționat când a citit mesajul transmis de antrenorul turc pe rețelele de socializare.

Printre altele, oficialul prahovenilor a confirmat și interesul pentru Adrian Mutu, care a primit deja oferta să revină la Ploiești ca antrenor, după ce a evoluat în tricoul Petrolului ca jucător.

Claudiu Tudor: ”Am rămas surprinși”

„În acte, n-a plecat. Oficial n-a plecat. Am văzut și noi ceva și am rămas surprinși, el după meci s-a dus la echipă și a zis că este decizia lui să plece pentru că are probleme personale, nu este vorba despre nicio ofertă. Trebuia să discute cu noi întâi și apoi cu jucătorii, dar nu mai contează. Cu noi nu a discutat absolut nimic!

Au fost discuții normale după înfrângerea de la Cluj. N-a avut clauză, am avut o înțelegere verbală împreună, vom vedea cum ne ținem de ea și să fie totul în regulă.

Dacă avea ceva de spus, trebuia să ne spună bărbătește, în față. Așa o văd corect. Fiecare gândește cum dorește, îi mulțumim pentru ce a făcut la echipă”, a spus Claudiu Tudor, la Digi Sport.

Reacția lui Mehmet Topal, după ce Petrolul a anunțat că nu i-a acceptat demisia

După anunțul clubului, Mehmet Topal a oferit clarificări legate de motivul pentru care a decis să părăsească clubul. Tehnicianul turc neagă că a demisionat din "motive personale" și spune că urmează să aibă o întâlnire cu oficialii Petrolului în următoarele zile, moment în care crede că se va încheia oficial colaborarea.

"La începutul lunii iunie am început cu mare entuziasm prima mea experiență de antrenor, la Petrolul, unul dintre cele mai importante cluburi din România. Am devenit o adevărată familie alături de jucători, staff și ceilalți angajați din club. 

Am depășit împreună multe probleme, am trăit amintiri de neuitat, însă mi-am dat seama că ideile noastre despre viitor nu erau pe aceeași lungime de undă cu cele ale conducerii. 

Având în vedere că aceste lucruri m-au afectat foarte mult, am decis să renunț la postul de antrenor de la Petrolul, așa cum a transmis oficial și clubul. 

Nu este vorba despre ceva personal în această decizie. Mereu am vrut tot ce e mai bun pentru Petrolul și cred că această decizie este cea mai potrivită pentru ambele părți. 

Cred că în următoarele zile urmează o întâlnire cu oficialii clubului și vom încheia colaborarea. Vă mulțumesc tuturor", a transmis Mehmet Topal.