VIDEO "Constanța, m-am întors acasă!" Mesajul transmis de Denis Alibec după revenirea la Farul
Denis Alibec (33 de ani) a revenit în Superliga României după un an petrecut în Qatar.
Denis Alibec a jucat ultima oară la Farul în sezonul 2022/2023, când a câștigat titlul de campion. Stagiunea sub comanda lui Gică Hagi a fost una de succes pentru atacantul din Mangalia, care a marcat 14 goluri și a oferit 8 pase decisive în 31 de jocuri.
"Constanța, m-am întors acasă!" Mesajul transmis ce Denis Alibec după revenirea la Farul
Întors la malul mării, Denis Alibec nu s-a ferit de declarații. În videoclipul oficial de prezentare, vârful în vârstă de 33 de ani s-a declarat bucuros să revină "acasă" și le-a promis suporterilor că va da tot ce are mai bun pentru echipă.
"Sunt bucuros că sunt din nou acasă, am revenit cu gândul de a merge acolo sus, unde ne este locul, și sperăm să începem să câștigam cât mai repede.
Cu siguranță este o nouă provocare, dar știu că putem sa realizăm lucruri mari cu această echipă, cu domnul Hagi, și cu siguranță vom arăta de ce suntem în stare.
Au fost foarte scurte (n.r - discuțiile cu Gică Hagi), mereu am ales Farul și îl voi alege întotdeauna.
Să sperăm că voi face lucruri bune, cum am făcut și în 2023 și că îmi voi recăpăta din nou pofta de a juca aici la Constanța.
Am vorbit cu câțiva dintre ei (n.r - suporteri), sunt foarte bucuroși că am revenit acasă și sper să nu îi dezamăgesc.
Cu siguranța vom câștiga multe meciuri și cu siguranța vom fi acolo sus.
Constanța, m-am întors acasă!", a declarat Denis Alibec, în videoclipul de prezentare.
La ce cluburi a mai fost legitimat Alibec
De-a lungul carierei sale fotbalistice, Denis Alibec a fost legitimat la Farul, Inter Milano, KV Mechelen, Bologna, Astra Giurgiu, FCSB, Kayserispor, Atromitos și Muaither.
Cele mai multe apariții le-a bifat pentru Astra Giurgiu, 145, unde și-a trecut numele pe tabela de marcaj de 63 de ori și a oferit 40 de pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News