Atacant care face presing tot timpul cât e pe teren, Daniel Bîrligea pare că a devenit unul dintre cele mai bune transferuri realizate de Gigi Becali în ultimii ani. După ce l-a achiziționat cu 2 milioane de euro de la CFR Cluj, Becali a anunțat că are mari așteptări de la fotbalistul născut în Brăila. Convocat și la naționala României de Mircea Lucescu, vârful de la FCSB posedă atuurile unui atacant clasic de careu. 

Coșmarul lui Bîrligea. "Îți dă cu coatele, te ține, te agață!"

E coșmar pentru fundașii adverși, dar sunt apărători care îl și enervează prin diferite metode pe tot parcursul unei partide. Într-un interviu recent, Daniel Bîrligea a vorbit despre adversarii care vor să-l oprească mereu cu orice preț. Și a dat exemplul unui fotbalist important din Superliga României, fost internațional. 

"Sunt unii care vor să incite, să te provoace, să te enerveze ca să te șicaneze. Dar cu mine n-au avut și nu vor avea succes. Dacă-mi dai un pumn în gură, nu mă interesează! Tu iei galben sau roșu, eu îmi văd de treabă. Joc și cu sânge pe față! Important e doar să pot alerga în continuare pentru echipa mea, cu intensitate, cu agresivitate.

(n.r.: Bîrligea a dat și un exemplu) Papp de la Petrolul. Și n-o face doar cu mine, ci cam cu toți atacanții! Să zicem că e vorba despre un comportament antisportiv. Pe mine însă, repet!, nu reușește să mă enerveze. Îți dă cu coatele, te ține, te agață chiar și în absența mingii. Asta se datorează probabil și vârstei în sensul că încearcă să compenseze de prin alte părți. Așa o să procedez poate și eu pe viitor, când îmi vor mai scădea calitățile, potențialul. Te mai ajuți în stânga, în dreapta!", a declarat Daniel Bîrligea, potrivit Gsp.