Costea a fost externat: "Acum totul depinde de recuperare"
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Florin Costea, a fost externat, joi, din spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, unde a fost internat aproximativ o saptamana si jumatate si a fost operat la genunchiul stang.
"Florin va sustine pe viitor un program de recuperare cu exercitii specifice, recomandate de medici, iar saptamana viitoare va reveni in capitala pentru analize. Doctorii i-au urat la plecare doar sanatate, acum, totul depinde de recuperare. El va sta aproximativ o luna si jumatate in tara, dupa care probabil va pleca in strainatate, pentru a continua recuperarea. Acum, va merge acasa, la Valcea", a declarat team-managerul Universitatii Craiova, Silvian Cristescu.
Florin Costea a spus ca se simte bine. "Intr-adevar, doctorii mi-au spus ca acum totul depinde de recuperare. Am un aparat special cu care trebuie sa lucrez si un program de exercitii. Momentan, fac recuperare in tara, pentru ca mai trebuie sa mai merg la Bucuresti pentru controale, dar probabil o sa merg in afara tarii", a mentionat el.
Costea le-a urat succes coechipierilor sai in meciul de sambata, cu FC Timisoara, in care este convins ca alb-albastrii vor obtine o victorie. "Nu prea dau eu pronosticuri, insa, cu siguranta, nu vom pierde. Nu conteaza ca lipseste unul sau cinci jucatori, Universitatea are un lot largit de jucatori talentati, care ii pot inlocui cu succes pe cei absenti.
Intr-adevar, lipseste capitanul Prepelita, insa cred ca antrenorul sau conducerea va decide cine va purta banderola. Eu cred ca cel mai vechi jucator din echipa ar trebui sa o aiba pe brat. Nu stiu daca fratele meu va fi mai motivat avand banderola. Am purtat-o si eu, m-am simtit onorat, dar nu prea mi-a placut", a declarat fotbalistul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News