Arădenii au condus după golul marcat de Fabry în prima repriză, dar echipa pregătită de Costel Gâlcă a reușit să revină și să plece cu toate cele trei puncte. Lukic și Mitriță au punctat în partea secundă.
Costel Gâlcă, antrenorul Universității Craiova, s-a arătat mulțumit de rezultatul obținut de echipa sa și a remarcat jocul bun al echipei sale din partea secundă, când oltenii au reușit să înscrie de două ori.
Costel Gâlcă: ”Hai să vă spun direct”
„E important pentru noi, mai ales că la pauză pierdeam cu 1-0. Am făcut niște schimbări, am avut probleme pe construcție, acolo au profitat foarte mult. Am avut două ocazii, puteam să marcăm. A doua repriză am fost mai pragmatici, am marcat, am revenit în joc. Am avut și acel penalty și am reușit să câștigăm acest meci, era important pentru toată lumea”, a spus tehnicianul oltenilor.
Întrebat dacă la Craiova există răbdare pentru un proiect pe termen lung, Gâlcă a răspuns: ”Hai să vă spun direct, că m-ați întrebat și înainte. Presiune există tot timpul, treubie să știi să o gestionezi și un lucru bun sunt rezultatele pozitive”
Ajunsă la două puncte de primul loc, ocupat de Universitatea Cluj, Craiova se pregătește pentru derby-ul din următoarea etapă, pe care-l va disputa pe teren propriu în compania celor de la CFR Cluj.
UTA Arad se va deplasa pe terenul liderului Universitatea Cluj și este obligată să câștige pentru a se distanța de zona locurilor retrogradabile din campionat.