Deși echipa se pregătește să întâlnească rivala FCSB într-un meci crucial, programat duminică seara, soarta lui Gâlcă pare deja pecetluită.
Gică Craioveanu, fost jucător în Bănie, a dezvăluit că relația dintre tehnician și patronul Mihai Rotaru s-a deteriorat iremediabil, iar despărțirea este iminentă.
Gică Craioveanu: "Alo, domnilor!"
Gică Craioveanu a explicat că ruptura dintre Gâlcă și vestiar este profundă și că nu există semne de reconciliere.
Craoiveanu a criticat și strategia tactică a echipei și a subliniat faptul că deși Craiova are o posesie bună, aceasta se desfășoară la mare distanță de poarta adversă, iar eficiența ofensivă este extrem de scăzută.
”Nu va rămâne (n.r.- nici în cazul unei victorii cu FCSB)! S-a ajuns la o situație fără precedent la Craiova. Ceva s-a rupt între Mike (n.r.- Mihai Rotaru) și Costel și între Costel și vestiar. Nu mai este cum a fost la începutul sezonului. În două luni, echipa a câștigat un singur meci, 3-0 cu Slobozia.
Nici eu nu văd nicio perspectivă. Nu știu ce ar trebui să se întâmple ca Universitatea să domine. Tot aud oameni care-mi spun că avem posesia. Alo, domnilor! Tu ai posesie în terenul tău, la 70 de metri de poarta adversă. Nu ai tras un șut pe poartă cu Petrolul.
Craiova nu arată bine! Se va ajunge la o înțelegere, 500.000 e o sumă uriașă. Nu cred că a fost situația asta la Craiova vreodată în istorie. Eu țin foarte mult la Costel, dar Mike nu prea ascultă. Eu cred că ar trebui să aibă o discuție cu Costel și cu toți căpitanii echipei, cei 3 sau 4.
Eu cred că aici a greșit el (n.r.- Gâlcă) un pic, ar fi trebuit să umble mai mult cu `biciul` la jucători. Costel e un tip introvertit, tăcut, și Craiova nu e un club la care să fii așa”, a spus Gică Craioveanu, potrivit Digi Sport.
Mihai Rotaru s-a dus la vânătoare de antrenori
Conform informațiilor Sport.ro, patronul Mihai Rotaru a făcut recent o vizită în Portugalia, alături de alți oficiali ai clubului, pentru a analiza posibili antrenori.
Rotaru a asistat la meciul de Liga Campionilor dintre Benfica Lisabona și Feyenoord și a avut mai multe discuții cu antrenori portughezi pentru a găsi un înlocuitor potrivit pentru Gâlcă.
Toate detaliile - AICI.