Costel Gâlcă, întrebat direct: ”Îi dați drumul lui Ivan la Rapid?” Antrenorul a răspuns fără să stea pe gânduri

Costel Gâlcă, întrebat direct: ”Îi dați drumul lui Ivan la Rapid?” Antrenorul a răspuns fără să stea pe gânduri Superliga

La conferința de prezentare a lui Marius Șumudică la Rapid, Viorel Moldovan, președintele clubului bucureștean, a recunoscut că giuleștenii și-l doresc pe Andrei Ivan, atacantul Universității Craiova.

La conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo, Costel Gâlcă a fost întrebat despre intențiile lui Rapid de a-l transfera pe Andrei Ivan, fotbalistul pe care tehnicianul nu s-ar mai baza în această stagiune.

Costel Gâlcă: ”Dacă se plătește o sumă corectă, Ivan poate să plece!”

Îi dați drumul lui Andrei Ivan sau contați în continure pe el?”, a fost întrebarea adresată de către un reporter pentru antrenorul Universității Craiova.

Gâlcă a explicat că, în acest moment, nu există o ofertă concretă pentru Andrei Ivan, însă a recunoscut că oltenii nu ar spune ”nu” în cazul în care clubul giuleștean ar oferi o ”sumă corectă”.

Deocamdată nu e nimic concret și, cum știți, în fotbal, dacă se plătește o sumă corectă, atunci poate să plece. Era unul dintre jucătorii care puteau pleca și știam asta de astă vară. Este apt”, a spus Costel Gâlcă la conferința de presă.

  • Două milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Ivan, conform Transfermarkt.

Gâlcă a vorbit și despre situația lui Alexandru Mitriță, care și-a prelungit recent contractul cu formația din Bănie până în 2028. Antrenorul consideră că mutarea este una foarte bună atât pentru club, cât și pentru fotbalist, deoarece acesta va putea pleca la o echipă mai bună din Europa.

A fost o decizie foarte bună și pentru noi și pentru el, cu siguranță că, dacă va pleca de aici, va pleca pe mult mai mulți bani și la o echipă mult mai bună, într-un campionat din Europa. Nu mi-a cerut sfatul, dar știam că exista o posibilitate să plece, la fel ca în cazul lui Ivan sau al lui Bancu”, a mai spus Gâlcă.

Ce a spus Viorel Moldovan despre transferul lui Andrei Ivan

Președintele lui Rapid a recunoscut că există un interes pentru atacantul oltenilor, însă a transmis că se va lua o decizie în privința fotbalistului în urma unei discuții cu Marius Șumudică.

Da, există și pentru Andrei Ivan. Sunt anumite discuții și în acest punct de vedere. După ce vom analiza mai mult vom vedea ce se va întâmpla. Vom discuta și cu Marius și vom lua o decizie”, a spus Viorel Moldovan în cadrul unei conferințe de presă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!