Costel Gâlcă, nemulțumit după ce Alex Mitriță și Laurențiu Popescu au fost convocați la națională: ”E un dezavantaj!”
Universitatea Craiova - Rapid s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a opta din Superliga României.
Costel Gâlcă: ”Convocările lui Mitriță și a lui Popescu sunt un dezavantaj pentru mine!”
Costel Gâlcă s-a declarat nemulțumit la finalul meciului în legătură cu ocaziile clare de gol irosite de Universitatea Craiova. Totuși, tehnicianul a declarat că echipa sa a făcut un joc bun și și-a creat ocazii importante.
Antrenorul oltenilor a vorbit și despre convocarea lui Alex Mitriță și a lui Laurențiu Popescu la echipa națională, iar Gâlcă spune că, deși se bucură pentru cei doi, pentru echipa din Bănie acest lucru reprezintă un dezavantaj.
”În fotbal, dacă faci greșeli, iar adversarul le speculează poți primi gol, dar am avut atitudine pe tot parcursul meciului, echipa a jucat bine, ne-am asociat destul de bine, ne-am creat și ocazii, păcat că nu am putut să marcăm mai mult. Au fost câteva ocazii clare în care puteam înscrie, nu știu ce s-a întâmplat. Le-am spus și jucătorilor că foarte mult contează să fim eficienți în fața porții.
A fost o greșeală (n.r. faptul că pe foaia de joc apărea numele lui Bană). Ne vor rămâne foarte puțini jucători în pauza competițională, dar noi avem nevoie de timp să pregătim jucătorii. Puteam să încărcăm mult mai mult și alți jucători care au lipsit la pregătire. Pe de o parte este bine, dar este un dezavantaj pentru mine. E de bun augur când un jucător este chemat la națională. Este foarte bine, dar mi-aș fi dorit să îi am în această pauză.
Suntem foarte aproape de multe transferuri, dar să vedem dacă vom lua o decizie în următoarele zile. Sper ca după pauza competițională, Paradela să reintre în lot”, a spus Costel Gâlcă la finalul meciului.
Clasamentul din Superliga României
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News