Mutare incredibila facuta de CSU Craiova! Clubul lui Rotaru transfera de la o retrogradata din Liga 2. Suma derizorie platita de olteni
Așexandru Maries va ajunge la Craiova pentru doar 5 mii de euro, suma foarte mica pentru clubul lui Mihai Rotaru. De regula, un salariu la Craiova depaseste aceasta suma.
Maries a inscris de 6 ori pentru Comuna Recea si va fi al doilea transfer al Craiovei din acest sezon, dupa transferul portarului David Lazar.
"Ne-am inteles cu Universitatea Craiova pentru transferul lui Maries. Suma de transfer este de 5.000 de euro. In afara de bani, am pastrat si procente dintr-un viitor transfer", a declarat Florin Gherasim, presedintele lui ACS Comuna Recea, pentru Fanatik.
Stefan Bairam si George Cimpanu, ambii eligibili pentru regula U21, vor fi concurenta la titularizare a lui Maries, in sezonul urmator.
Craiova forteaza un transfer din Italia
Cu un sezon care s-a dovedit intr-un final a fi sub asteptari, CSU Craiova vrea ca in stagiunea urmatoare sa se implice foarte serios in lupta la titlu, iar pentru asta intaririle sunt necesare. Dupa aducerea lui David Lazar, de la Astra, oltenii au pus ochii pe Edgar Elizalde, de la Pescara.
Jucator de banda stanga, care poate evolua atat ca fundas, cat si ca extrema, Eizalde (21 de ani) a jucat in sezonul precedent pentru Juve Stabia, unde a strans 14 meciuri si i-a multumit pe conducatorii echipei, care ar dori sa-l pastreze in continuare. (Detalii AICI)
Campionatul European de Fotbal EURO 2020 debuteaza pe 11 iunie 2021. Toate meciurile se vad la PRO TV, PRO X si pe VOYO.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News