Craioveanu, OUT de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru explică

Universitatea Craiova se află în zodia schimbărilor la nivelul organigramei. 

După ce în urmă cu două luni Sorin Cârțu și-a anunțat plecarea de la formația olteană, zilele trecute Gică Craioveanu a părăsit formația patronată de omul de afaceri Mihai Rotaru. Fostul atacat a fost prezent sâmbătă, pe arena Arcul de Triumf din Capitală, la partida câștigată de olteni, scor 2-0 (Ivan din penalty și Markovic), iar la final a oferit mai multe declarații în care a subliniat că vrea să vadă un joc mult mai bun al echipei lui Eugen Neagoe (VEZI VIDEO ATAȘAT).

Craioveanu, director de imagine la Universitatea Craiova, și-a reziliat contractul cu formația lui Mihai Rotaru, iar patronul oltenilor și-a spus versiunea despre decizie. 

  • Gica Craioveanu A Fost Dat Afara De La Craiova Probleme Cu Alcoolul Pentru Grande Care Este Acuzat Ca

”Gică Craioveanu nu înseamnă doar familia Universității Craiova, înseamnă și familia mea. Duminică am stat cu el, luni am stat cu el jumătate de zi.

Am vorbit cu Gică, mi-a spus că nu a dat jumătate din declarațiile apărute. Mi-a zis că el nu vrea niciodată un avantaj la Universitatea Craiova și că poate sta și o viață gratis la Universitatea Craiova, nu un an.

El mi-a spus că vrea să facă mai multe. I-am spus să facă mai multe. A venit cu unele idei interesante în ceea ce privește marketingul sportiv. Sigur, distanța este destul de mare și poate că de aici au fost niște sincope”, a explicat Mihai Rotaru, potrivit Digi Sport. 

Craioveanu e al treilea nume important care părăsește formația lui Rotaru în ultimul an după managerul Marcel Popescu și președintele Sorin Cârțu.

Contractul lui Craioveanu cu Universitatea Craiova a încetat pe 1 iulie, însă gruparea lui Rotaru nu a făcut vreun anunț pe site-ul oficial sau pe rețelele sociale. 

Craioveanu: "Să rămân de decor!?"

”Da! Este adevărat! De comun acord cu Mihai Rotaru am decis să închidem oficial colaborarea. Am avut o discuție cu Mihai săptămâna trecută. De la el a venit propunerea asta, nu de la mine. El mi-a zis că pot rămâne totuși alături de ei, dar nu în club. Dar în condițiile astea eu am zis că nu are rost să rămân așa.

Să rămân așa ca să ce? De decor? Dacă voiam să rămân de decor mă duceam și îmi puneam o statuie în vreun muzeu. Nu! Mulțumesc! Dragoste cu forța nu se poate. Eu am vrut să se întâmple alte lucruri la Craiova, dar nu mi-au ieșit. Eu am vrut titlul. Eu asta îmi doresc", a declarat Gică Craioveanu, potrivit ProSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!