Cristi Balaj, concluziile anului 2022 la CFR Cluj: „Ăsta a fost cel mai măreț lucru realizat”
Ardelenii se află la un punct de liderul Farul Constanța în campionatul intern al României.
Președintele formației dirijate în acest moment de Dan Petrescu, Cristi Balaj, a tras concluziile pe anul 2022, evidențiind faptul că cel mai important lucru a fost apropierea de suporterii CFR-ului.
Cristi Balaj, concluziile anului 2022 la CFR Cluj: „Ăsta a fost cel mai măreț lucru realizat”
Totodată, Balaj a punctat și că ardelenii au reușit să se califice mai departe în Cupa României, Conference League și că se află la un punct de Farul Constanța, care, într-un punct, era la mare distanță de restul competitoarelor la titlu.
„Cel mai măreț lucru realizat a fost apropierea și demonstrația suporterilor, că au fost alături de noi la meciurile importante. Indiferent că a fost atunci când s-a câștigat campionatul, indiferent că vorbim de calificarea în Conference League sau în primăvara europeană. Sau de accederea în Cupa României sau că suntem la un punct distanță de lider.
Suntem mândri că suporterii CFR Cluj au fost alături de noi și, nu în ultimul rând, pentru rezultatele obținute. Puteau fi mai bune, dar nu putem nici să ștergem cu buretele tot ce s-a întâmplat până în acest an. Jucătorii noștri au evoluat în 39 de partide oficiale. Ne-au fost nouă greu, dar lor, care au fost în teren”, a spus Cristi Balaj într-un interviu pentru CFR Cluj.
CFR Cluj, în această stagiune
Ardelenii se află pe locul doi după 21 de etape, după ce au obținut 44 de puncte dintr-un total de 63. CFR Cluj a înregistrat, astfel, 14 victorii, două rezultate de egalitate și cinci înfrângeri.
În următoarea partidă, formația din Gruia va evolua în Superligă împotriva Farului Constanța pe 23 ianuarie, de la ora 20:00. În tur, trupa de pe litoral i-a învins pe ardeleni cu 3-1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News