Fostul internațional Florin Prunea a oferit detalii despre discuțiile purtate între Cristi Chivu și patronul Rapidului, menționând că fostul fundaș a fost dezamăgit de oferta primită. 

Prunea a subliniat că negocierile nu au decurs conform așteptărilor lui Chivu, fără a oferi însă detalii precise despre motivele pentru care acesta a refuzat propunerea.

Chivu, dorit la Rapid

Cristi Chivu este liber de contract după despărțirea de echipa de tineret a clubului Inter Milano.

"Mi-a povestit Cristi... spectacolul de pe lume. Nu pot să zic, a fost discuție privată cu el. Vă închinați, frate! Bă, vă închinați, nu-ți vine să crezi că poate să existe așa ceva. 

Te iei cu mâna de... Dar nu pot să spun, e discuția mea privată. Fanii n-au nicio vină, eu mă refeream la domnul Șucu, frate. Bă, îl știu altfel. A avut o discuție, dar nu pot să spun", a spus Florin Prunea, citat de iAMSport.

Rapid ocupă locul șase în clasamentul Superligii, cu 35 de puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești, ocupanta locului șapte, cu șapte etape înainte de finalul sezonului regulat.