Cristi Dumitru neagă că a fost cedat de FCSB: "Nu am semnat!". Cum explică rezultatele rușinoase ale lui FC Argeș
FC Argeș a suferit un eșec umilitor împotriva lui CFR Cluj, pe teren propriu, scor 0-6, în runda a opta din play-off-ul Ligii 1.
Obligată să învingă pentru a-și menține avansul față de FCSB, CFR Cluj a început în forță, iar la pauză conducea deja cu 4-0. Alexandru Păun (2'), Ciprian Deac (20'), Cristi Manea (37') și Gabriel Debeljuh (45') au marcat în primul act pentru ardeleni.
Cristi Dumitru neagă că a fost cedat de FCSB
Piteștenii au dezamăgit și în repriza secundă, iar Gabriel Debeljuh a reușit dubla în minutul 60. Scorul final a fost stabilit de Claudiu Petrila, în minutul 87.
La finalul partidei, Cristi Dumitru a infirmat informația apărută în presă, preluată de pe contul său de Instagram, conform căreia s-ar fi transferat definitiv la FC Argeș de la FCSB: "Nu, nu am semnat. Eu mi-aș dori să mai rămân, dar nu eu decid".
Fotbalistul care urmează să revină la FCSB din vară spune că a intervenit automulțimrea în cazul jucătorilor de la FC Argeș, acesta fiind motivul pentru eșecurile rușinoase din play-off.
"E prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Nu ne-am obișnuit, dar ce să facem? Am jucat cu primele trei din față, în campionatul regulat nu a fost diferență așa mare. Acum, în play-off, nu știu ce s-a întâmplat. Am primit 27 de goluri în 7-8 etape. Am fost o echipă bună, am intrat în play-off, dar a intervenit acea automulțumire la toată lumea. A fost un bonus pentru noi play-off-ul, ni l-am dorit, dar, din păcate, nu am reușit să facem o figură frumoasă.
Obiectivul a rămas Cupa, dar plecăm cu un dezavantaj de două goluri. Sperăm să ne calificăm, să marcăm cât să mai vină norocul la noi, cred că ar șterge totul", a mai spus Dumitru.
FC Argeș are o victorie și șapte înfrângeri în play-off. Formația lui Andrei Prepeliță ocupă locul 6, ultimul, cu 27 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News