Cristi Manea, fundașul lateral al lui Rapid, a vorbit despre planurile pe care le are pe termen scurt și a dezvăluit care este cel mai mare vis al său în acest moment.
Cristi Manea visează ca Rapid să devină campioana României
Fundașul giuleștenilor își dorește ca Rapid să se califice în play-off și este convins că echipa pregătită de Marius Șumudică are tot ce are nevoie pentru a deveni campioana României.
”Cred că în ultimii zece ani, campionatul nu a fost atât de echilibrat. Și echipele mai mici care poate anul trecut au jucat în play-out au făcut un număr bun de puncte. Se va juca până în ultima etapă. Suntem mai multe echipe care ne batem acolo. Eu sper să intrăm în play-off, este cel mai important.
Cum te lupți pentru locul șase, poți urca până pe doi. Cu trei victorii la rând, se pot schimba multe. Orice jucător își dorește să meargă la un turneu final, dar momentan mă concentrez la Rapid. Sper să începem bine și să intrăm în play-off. (...)
Îmi doresc să câștig ceva aici la Rapid, un trofeu măcar. Este o senzație unică, iar clubul ăsta chiar merită un trofeu. Este foarte greu să câștigi un trofeu. În orice campionat din lume, sunt multe echipe care joacă un fotbal foarte mult, dar care nu câștigă. Trebuie să ai mai mulți factori să reușești, trebuie să ai noroc, să fii bine ca echipă, dar cred că aici le avem pe toate”, a spus Cristi Manea pentru PRO TV și Sport.ro
Manea a vorbit și despre ce ar însemna o calificare a României la Cupa Mondială: ”Este o șansă unică, mai ales că se ține în SUA, poate este ceva karma. În 94 unde s-a ținut? Poate este șansa noastră să mergem la un Campionat Mondial. Trebuie să luptăm toți să fim acolo. La echipa națională este concurență mare întotdeauna, sunt cei mai buni jucători din România și trebuie să meriți să fii acolo”.
Cum l-a ajutat Cristi Chivu pe Cristi Manea într-un moment dificil al carierei
Întrebat care este cel mai bun jucător român în opinia sa, Cristi Manea s-a ferit să ofere un răspuns direct, însă a recunoscut că idolul său a fost întodeauna Cristi Chivu, care, între timp, i-a devenit și prieten.
De altfel, Manea a dezvăluit cum l-a ajutat Chivu într-un moment delicat al carierei, când a mers să joace la Mouscron, în Belgia.
”Nu știu să aleg unul, dar avem jucători cu multă calitate, sunt mulți jucători foarte buni. Idolul meu a fost Cristi Chivu, care îmi este și prieten acum. În perioada în care s-a lăsat de fotbal, a venit și s-a antrenat cu noi la Viitorul. M-am împrietenit cu el atunci.
Când am plecat în Belgia, vorbeam des cu el, mă încuraja mult. Stătea seara câte o oră în telefon cu mine și îl auzeam în telefon că se juca cu fetițele. Vorbea cu mine să mă încurajeze, lucrul ăsta m-a impresionat foarte mult. Nu mă gândeam, dar, pentru mine, a fost totul ca un vis. Am debutat la 16 ani la echipa națională, îmi doream foarte mult, mi-am pus în cap de mic. S-a întâmplat foarte repede, la 16 ani.
Am mai vorbit cu el din când în când, mai rar. Mi-ar plăcea să îmi fie antrenor, poate într-o bună zi va fi selecționerul României. La cum a fost ca și căpitan, ar trebui să fie un model pentru toți tinerii din ziua de azi”, a adăugat Manea.