Cristi Săpunaru a făcut marele anunț, înainte de Rapid - FCSB: ”Am discutat cu conducerea și am ajuns la un acord”
Cristi Săpunaru (39 de ani) a făcut un anunț cu privire la viitorul său, chiar înainte de meciul dintre Rapid și FCSB (duminică, ora 20:30).
Fundașul a revenit în Giulești în 2021, după ce Rapid a promovat în Superligă, și va evolua pentru încă un sezon la echipa sa de suflet. Săpunaru a intrat în ultimul an de contract, astfel că va semna încă o înțelegere, valabilă până în 2024.
Cristi Săpunaru: ”Am ajuns la un acord”
„Am discutat cu conducerea și am ajuns la un acord. Mai aveţi un an să mă suportaţi. Contractul pe viaţă cu Rapid oricum îl am, pentru că sunt şi voi rămâne toată viaţa suporterul Rapidului, pentru că aşa m-am născut.
Încă n-am semnat contractul. Sper să fie bine la anul, în anul centenarului, că atunci facem o sută de ani, nu acum. Toată lumea a discutat de anul centenarului. Ăsta e anul de 99 de ani, anul centenarului va începe pe 25 iunie 2023”, a spus Săpunaru, potrivit Orange Sport.
Școlit la FC Național, Cristi Săpunaru a ajuns la Rapid în 2006, iar din Giulești a prins transferul carierei, la FC Porto, care a plătit cinci milioane de euro.
Alături de Porto, Săpunaru a câștigat trofeul Europa League în 2011 și este ultimul român care a câștigat o competiție europeană. Real Zaragoza, Elche, Pandurii, Astra Giurgiu, Kayserispor și Denizlispor sunt echipele la care a mai jucat Săpunaru în cariera sa.
În acest sezon a jucat în 35 de partide pentru Rapid, reușind să înscrie de trei ori, cifră la care se adaugă și două pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News