Criza la Dinamo: Ion Marin a plecat la arabi: "De o luna aveam oferta!" Ce le spune jucatorilor
UPDATE: Jucatorii lui Dinamo au parasit cantonamentul de la Saftica si s-au dus in Stefan cel Mare acolo unde asteapta lamuriri in privinta situatiei de la echipa.
Ion Marin a plecat de la Dinamo in aceasta dimineata, anunta ProSport.
Antrenorul s-a inteles deja pentru a prelua pe Al-Ettifagh, fosta echipa a lui Ioan Andone din Arabia Saudita.
"Ne-am inteles cu un roman pentru preluarea echipei.Numele sau este Ion Marin. Dintre toti antrenorii cu care am negociat CV-ul lui a fost cel mai impresionant. El are meci in aceasta seara cu actuala lui echipa, dar vineri va sosi aici“, a anuntat presedintele celor de la Al-Ettifagh potrivit ziarului Adevarul
"Vreau sa multumesc clubului pentru intelegere, pentru sustinerea de care am avut parte in aceasta perioada. In urma cu o luna am primit o oferta de a antrena in strainatate, iar azi-noapte, dupa meciul de la Istanbul, am hotarat sa dau curs acestei propuneri. Rezilierea contractului cu Dinamo s-a facut pe cale amiabila, cu acordul ambelor parti", a spus Ion Marin.
Fostul tehnician al dinamovistilor are incredere ca jucatorii "alb-rosii" vor avea un parcurs bun in competitiile la care participa.
"Jucatorilor, staff-ului tehnic le multumesc pentru gestionarea buna a acestei perioade si ma refer aici la programul de pregatire, la organizarea jocurilor. Le doresc mai mult noroc decat am avut aseara, la Istanbul. Sunt sigur ca, uniti, vor putea face fata campionatului, Cupei Romaniei si nu in ultimul rand in a doua jumatate a parcursului in Europa League. Sunt convins ca adevaratii fani dinamovisti vor reveni alaturi de echipa si o vor sustine neconditionat!", a mai spus Ion Marin.
Ramai pe www.sport.ro pentru detalii si urmareste Specialul de la ora 17.00 de la Sport.ro!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News